Fost manager de spital amendat într-un proces cu un angajat dat afară de cinci ori

Medicul  Ovidiu Mimor, fostul director al Spitalului Judeţean, a fost obligat azi de Curtea de Apel Suceava la plata unei amenzi administrative, în procesul cu Stelian Aivăncesei, şeful RUNOS de la „Mavromati”

 

Medicul oftalmolog a obţinut achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi, în loc, a fost sancţionat administrativ cu o amendă de 1.000 de lei.  Anul trecut fostul şef al spitalului a fost obligat la plata unei amenzi de 3.000 de lei, pentru neexecutarea unei sentinţe.
Procesul a fost început tocmai în 2012, de Stelian Aivăncesei, după ce a fost dat afară, acesta considerând fapta abuz în serviciu. „ Putea să-i dea şi un leu, nu contează valoarea”, a spus Stelian Aivăncesei. De fapt, acesta a fost dat afară de cinci ori şi de fiecare dată s-a dus în instanţă, unde a obţinut reintegrarea pe funcţie. „Am fost dat afară, prima oară de directorul Munteanu, de două ori de Cornel Enache şi de două ori de Ovidiu Mimor”, a mai spus şeful actual al RUNOS de la Judeţean.
Pentru procesele intentate de el, spitalul a folosit, în trecut, avocaţi din afara spitalului. Onorariul lor a fost de câteva zeci de mii de lei.