Reprezentanţii WhatsApp anunţă schimbări majore.
WhatsApp a început implementarea facilităţilor care permit comunicarea video a până la patru persoane prin intermediul camerelor telefoanelor mobile. Promisă de Facebook încă din luna ianuarie, conferinţa video este acum lansată pentru WhatsApp şi va fi disponibilă pe parcursul următoarelor zile atât pentru utilizatorii de Android, cât şi pentru cei de iPhone.
Transmisia în cazul conferinţelor video a fost optimizată pentru a putea funcţiona în orice condiţii, inclusiv pe cele mai lente reţele şi în zonele cu semnal slab.Reprezentanţii WhatsApp spun că nu contează calitatea conexiunii, singura condiţie pentru a putea comunica video cu aplicaţia deţinută de Facebook fiind existenţa unei conexiuni la internet.
Un alt avantaj pe care cei atenţi la intimitatea online sau reticenţi la produsele deţinute de Facebook îl vor aprecia, este criptarea transmisiunilor prin intermediul aceluiaşi protocol folosit şi pentru discuţiile în scris. Marea limitare vine, însă, din faptul, că numai cel mult patru persoane pot fi conectate la o conferinţă video realizată de WhatsApp. Deşi suficientă pentru majoritatea utilizatorilor obişnuiţi, această limitate scoate din schemă cazul utilizării în domeniul business.
La ultimul anunţ oficial, care a fost făcut în luna februarie a acestui an, WhatsApp atinsese 1,5 miliarde de utilizatori care folosesc aplicaţia cel puţin o dată pe lună. Potrivit Huff, utilizatorii comunicau în mod audio prin intermediul WhatsApp timp de 2 miliarde minute pe zi, în medie.
Comunicarea audio prin intermediul WhatsApp este disponibilă din 2014, iar din 2016 utilizatorii acestei aplicaţii pot comunica şi video.