Flutur refuză orice alianță - PSD-ul a făcut cu toți: și cu țiganii, cu Partida Romilor, cu toată lumea

Copreședintele PNL Botoșani, Cătălin Flutur, a anunțat vineri că formațiunea din conducerea căreia face parte nu va perfecta nici o alianță electorală pentru alegerile locale din acest an.

 

Actualul consilier județean crede că vremea unor astfel de înțelegeri politice a cam trecut, deși a recunoscut că în 2012, când PDL-ul pe care îl prezida la acea dată, a creat Mișcarea pentru Botoșani împreună cu PNȚCD și PER, s-au obținut rezultate meritorii.


”Cred că data asta ne-am orientat mai bine decât cei de Stânga, care și acum joacă cartea unor alianțe. Că o fi cu UNPR, că o fi cu ALDE, sunt alianțe care se vor rupe pentru că nu au învățat nimic din lecția USL-ului de acum patru ani. A fost ușor să defilezi, să câștigi, dar nu au fost lansate chestii reale, erau partide clar distincte ca doctrină, n-au stat pe baze reale și nu au putut să meargă până la capăt”,


Cătălin Flutur, copreședinte PNL Botoșani.


Candidatul liberalilor la funția de primar al municipiului reședință a explicat că tocmai din cauza faptului că alianțele nu mai sunt viabile în România PNL a fuzionat cu PDL și nu s-a mărginit doar la o înțelegere electorală.


”La prezidențiale, dacă vă aduceți aminte, PSD-ul a făcut cu toți: și cu țiganii, cu Partida Romilor, cu toată lumea. Și cu PRM-ul! Toți au făcut atunci o mare alianță să cîștige dl. Ponta. Ei bine, n-a câștigat, alianțele nu mai țin, adică ori, ori. Ori suntem serioși, ori facem politică într-un fel și mergem pe o linie, ori nu”,


Cătălin Flutur, copreședinte PNL Botoșani.


La alegerile prezidențiale Klaus Iohannis a fost sprijinit de o alianță, mai exact de Alianța Creștin Liberală formată din PNL și PDL, formațiuni care ulterior s-au unit. (S.B.)