Flutur i-a „suflat” lui Țurcanu de sub nas mai mult de-un milion de lei: VEZI cum a reușit - FOTOGALERIE

Le ședința extraordinară de astăzi, 12 februarie 2015, când consilierii județeni au votat bugetul propus pentru anul 2015, s-au strecurat intervenții neașteptate, care au cam dat peste cap planul bugetar propus de președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu.

 

Discuțiile au pornit de la consilierul Dorin Ciuștea, care a ridicat primul semn de întrebare cu privire la câteva sume exagerate alocate în proiectul de buget, printre care și expertizele necesare reabilitării Muzeului Județean Botoșani și a celui de la Dorohoi, respectiv 80.000 lei pentru ambele clădiri culturale.
„Expertizele de la cele două muzee și investițiile de la asistența socială, două DALI, două documentații de avizare de la Dersca și de la Ionășeni, fiecare a câte 600 de milioane bucata. Deci nu este vorba despre execuții, ci despre documentații, mi se pare extrem de mult”, a declarat Ciuștea. În intervenția sa, acesta a venit cu propunerea de a realoca sumele, astfel încât să se pună accentul pe finanțarea zonelor culturală și de sport, militând pentru sprijinirea financiară a echipei de fotbal FC Botoșani.
„Cred că se prefigurează o situație în care județul Botoșani poate apărea pe harta Europei prin posibilitatea ca echipa de fotbal să acceadă într-o cupă europeană în acest an. Mi se pare această oportunitate, extraordinară pentru județul Botoșani. Cred că pentru o reevaluare corectă a tot ceea ce înseamnă o serie de exagerări din bugetul județului, se poate aloca un minim de 1,5 milioane de lei pentru susținerea unor proiecte care să vizeze activitatea sportivă în principal, și activitatea culturală”, a mai spus consilierul județean. Acesta a propus un parteneriat cu Primăria municipiului pentru ca, în eventualitatea în care echipa de fotbal se califică în cupele europene, să se poată juca meciurile chiar pe Stadionul Municipal.
Dorin Ciuștea a fost sprijinit și de către Dumitru Zmău, care a subliniat meritele pe care le-a adus fotbalul județului:
„Nu se vorbește despre Botoșani, decât despre fotbal, în rest, nu mai avem nimic. Eu cred că ar trebui să votăm toți consilierii județeni, să alocăm fond pentru această echipă care a adus multă imagine Botoșaniului”.
Lucru care s-a și întâmplat. Amendamentul propus în cele din urmă de către fostul edil al orașului, Cătălin Flutur, a fost supus la vot, spre surprinderea președintelui Florin Țurcanu, care și-a argumentat decizia de a nu investi în FC Botoșani.
„În 2012, am făcut primul buget. De bună credință, am avut încredere că partenerii care au venit atunci și au câștigat licitațiile, sunt corecți. În 2013, când a venit Curtea de Conturi, ne-am trezit cu miliarde bune care erau decontate pe aceleași documente care erau decontate și la Primărie, și la Consiliul Județean. Avem un primar la Buzău care a primit cinci ani pentru că a dat bani la fotbal”, a justificat președintele de CJ.
VEZI ȘI:
 9 miliarde de lei vechi îngropate în noroi: Instalaţia de încălzire de pe Municipal zace nefolosită deoarece consumă prea mult curent – GALERIE FOTO
Intervenția hotărâtoare a fost însă cea a lui Cătălin Flutur, care a propus un amendament pentru alocarea de bani pentru investițiile despre care s-au iscat discuțiile de la începutul ședinței.
„Acesta este de departe cel mai bun buget, un buget foarte, foarte bun. S-a discutat aici despre posibilități foarte clare de a face și alt gen de acțiuni care să promoveze județul, și atâta timp cât avem cadru legal pentru a face aceste acțiuni… Eu chiar am un amendament scris, exact pe această temă. Am identificat suma de unde putem să luăm bani, pentru că am citit bugetul și am să vă fac o propunere”, a spus Cătălin Flutur. Acesta propus alocarea unei sume de peste 1.3 milioane de lei pentru acest gen de activități. De unde însă?
„Vom lua banii dintr-un loc de unde anul trecut am avut o sumă mică, neîndestulătoare, iar anul acesta este foarte bine. Mai exact de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, care are în buget 2.2 milioane anul acesta”, a explicat Flutur.
Propunerea acestuia a trecut cu 19 voturi pro, președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, declarându-se împotrivă, motivând că nu poate vota un proiect aflat în contradicție cu cel pe care chiar el însuși l-a propus.
Cristina BABII
CITEȘTE:
ACUM: Ponta le-a luat sala consilierilor județeni, ședință de buget fără imn, directori ”strâmtorați”
[[galerie-foto]]