Flutur, de pe scenă, discurs aproape de lacrimi : Am învățat foarte mult, am decontat erorile

Candidatul PNL la alegerile locale din 5 iunie 2016 pentru Primăria municipiului reședință de județ a fost al doilea care a vorbit la microfon, după co-președintele Costel Șoptică.

 

A avut un discurs care a durat în jur de 10 minute în care a arătat că numai prin unitate vor fi câștigate alegerile de peste câteva luni, iar botoșănenii îi vor acorda din nou votul de încredere. Iată câteva pasaje din declarația sa în care, pe alocuri, l-a adus pe Cătălin Flutur, aproape de lacrimi.

”Am onoarea să mă adresez dv. în calitatea recent obținută de candidat al PNL pentru Primăria Botoșani, la alegerile din 2016. Nominalizarea mea de către Comitetul Județean Executiv și validarea de către BPJ mi-au arătat mie că mă bucur de încrederea colegilor din administrația PNL. Dar mai ales rezultatele sondajului din municipiul Botoșani mi-a demonstrat că realizările din perioada în care am fost primar, în cele două mandate, nu au fost uitate de botoșăneni” – Cătălin Flutur, candidat la Primăria Botoșani.

A citat din marele liberal I.C. Brătianu: ”Politica îți poate da din când în când satisfacții și onoruri. Dar pentru un mare iubitor de țară, politica este un șir nesfârșit de lupte și jertfe, în politică este sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată”.

”Parafrazându-l într-un fel mă gândeam că în țara noastră, a face politică se asemănă mai mult cu o partidă de luptă în noroi. Oricât de bun ai fi, oricât de nobile principii ai chiar dacă învingi la final tot ești murdărit de noroi”

”Cred în principiile sănătoase ale liberalismului atâta timp cât aceste principii vor face să prospere comunitatea noastră. A fi liberal înseamnă în primul rând să înțelegi că fiecare om de lângă tine este important. Dacă înțelegi acest lucru, atunci ești pregătit să iei decizii. Iar ca să iei decizii trebuie să fii împăcat cu tine însuți. Să știi cine ești și ce poți face. Să ai alături familia, prietenii și partidul căruia i-am închinat 25 de ani din viață”

”Ne vom întoarce în oraș, politic vorbind. Și o vom face așa cum am făcut-o de fiecare dată. Cu seriozitate, organizați, cu răbdare și infinită determinare. Noi liberalii avem ce să le spunem oamenilor, noi liberalii avem buletin de identitate în oraș, de Botoșani. Noi locuim în acest oraș, muncim în acest oraș, ne creștem copiii în acest oraș, mergem la biserici în acest oraș. Și cea mai proastă veste pentru PSD după 5 iunie este că oamenii orașului vor decide ca noi, liberalii, să conducem Botoșaniul.

”Și o vom face pentru că le vom spune fiecăruia : ce vrem să facem, cu ce facem, în cât timp vrem să facem, cum vrem să facem, cu ce bani vrem să facem și foarte important, că facem pentru toți oamenii, fără excepție. Comunitatea noastră are încă nevoie de proiecte îndrăznețe”

”Am parcurs împreună aici, acasă, în orașul nostru, o serie întreagă de etape. Am văzut cum este bine, am văzut și cum este rău. Am învățat foarte mult, am și decontat erorile. Ei bine, sunt convins că, ce era de văzut, s-a văzut, ce era de înțeles, s-a înțeles. Votul din 5 iunie va așeza definitiv destinele acestei comunități. Botoșănenii vor ști definitiv destinul orașului lor”

„Lansez provocarea pentru botoșăneni să aleagă un model de organizare urbană pentru ei și nu potrivnic propriilor interese”

”Oamenii orașului vor să fie reprezentați corect și ferm. Să fie respectați și ascultați. Vor să facă parte din organismul deciziei. Vor să simtă că orașul aparține comunității și nu invers. Pentru că vă spun sincer, în ultimii patru ani de zile, am văzut că în actualul mandat PSD, orașul a aparținut primarului și nu comunității”

”Primăria conduce orașul, dar nu și comunitatea. Comunitatea stimabililor lideri PSD nu are primar, nu are casierie, nu are monitoare de apă, nu are taxe și impozite, nu are poliție locală, nu are nimic din ceea ce vedeți voi”
(G.E.)