Flutur dă de pământ cu Portariuc: Un an şi jumătate şi nu am văzut nici un pas înainte

 

Atacat timp de o săptămână aproape continuu de cel care i-a succedat în funcţie, Cătălin Flutur a reacţionat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă derulată la sediul PDL Botoşani. El susţine că Ovidiu Portariuc încearcă să vină cu aşa-zise dezvăluiri despre precedenta administraţie pentru a ascunde lipsa totală de realizări.
catalin flutur pdl botosani ovidiu portariuc

Dacă doi ani de zile se străjuieşte să scape de răii de la PDL, când îi mai rămâne să facă alea 4.000-5.000 locuri de muncă şi 1.000 şi nu ştiu câte locuinţe? Un an şi ceva am aşteptat, a trecut un an şi jumătate şi nu am văzut nici un pas înainte. Aţi văzut un proiect în afară de trenul de mare viteză cu haltă la Dumbrăveni şi terenul de fotbal, tot de la Dumbrăveni. Până când o să meargă? Ce s-a întâmplat în 2013 în afară de faptul că s-a majorat taxa pe gunoi?” a afirmat Cătălin Flutur.
Acesta a adăugat că tot ce se mai face cât de cât în oraş, inclusiv sensul giratoriu de la bazar, sunt urmare a unor proiecte întocmite încă de pe vremea în care el era primar. În plus, nu a reuşit decât să blocheze unele proiecte, precum Parcul Regional de Agrement Cornişa.
[[banner]]
De asemenea, fostul edil şef a subliniat că meritul lui Ovidiu Portariuc ca persoană în câştigarea alegerilor pentru funcţia de primar sunt infime.
Nu a fost meritul dlui Ovidiu Portariuc. Putea să fie şi un domn de la PNL candidat, să crezi că a câştigat Ovidiu Portariuc ca persoană şi nu candidatul USL mi se pare deplasat”, a mai spus Cătălin Flutur.
El a adăugat că oamenii au votat şi pentru promisiuni deşarte precum oferirea de case şi locuri de muncă. În opinia acestuia, oricine ar fi candidat din partea USL Botoşani ar fi devenit primar ca urmare a valului politic din 2012.
(S.B.)

CITEŞTE:
 Portariuc: Nu mă ocup de dl Flutur pentru 2.000 – 3.000 de euro, eu mă ocup de milioane de euro