Flutur, contraatac cu hipermarketuri, mall şi consorţiu petrolier

 

Primarul municipiului reşedinţă a reacţionat vineri la acuzaţiile privind nevalorificarea potenţialului economic al oraşului de către administraţia publică locală. A făcut-o în cadrul ultimei conferinţe de presă organizată înainte de alegerile de duminică.

Acesta a menţionat la început că trebuie făcută o distincţie clară între investiţii şi investitori. Astfel, el a arătat că în ultimii patru ani Primăria a semnat contracte de finanţare europeană în valoare de 120 milioane euro, de la reabilitarea şoselei de centură la modernizarea întregului sistem de termoficare. Potrivit edilului şef, prin fondurile obţinute 1.500 de oameni au avut de lucru şi s-au creat 500 noi locuri de muncă. Previziunile primarului arată că alte 500 se vor înfiinţa prin programe de proporţii, pentru care s-au semnat deja contracte de finanţare, precum Parcul de Agrement Cornişa. Referindu-se strict la acesta şeful de municipiu a anticipat menţinerea a circa o sută locuri de muncă după ce complexul va fi dat în folosinţă.
VEZI ŞI:
 Asediu la Carrefour – Sofia Vicoveanca, jandarmi, bodyguarzi – GALERIE FOTO
Apoi, el a amintit de faptul că Dedeman, Kaufland, Praktiker, Lidl şi Carrefour şi-au deschis centre comerciale în ultimii patru ani la Botoşani şi a insistat asupra investiţiilor făcute de SOCAR, compania petrolieră de stat din Azerbaidjan. Aceasta ocupă locul 67 în cele mai pretigioase firme de pe glob, având un capital social de 20 miliarde dolari. „Nu-i puţin lucru ca o asemenea firmă să intre în Uniunea Europeană prin România şi în România pe unde? Pe la Botoşani”, a afirmat Cătălin Flutur. Potrivit acestuia, SOCAR Petroleum, societatea formată de azeri pornind de la fostul Romtranspetrol, are sediul în Botoşani, ceea ce înseamnă că toţi angajaţii celor 300 de benzinării pe care compania le va construi în România, dar şi celelalte dări ale firmei, se vor plăti la Botoşani. Flutur a mai anunţat şi apropiata deschidere a Uvertura Mall, care va genera la rândul ei noi locuri de muncă, precum şi crearea zonei metropolitane, care va deschide accesarea unor fonduri europene şi mai mari decât cele actuale, în perioada 2014 – 2020.
VEZI ŞI:
 Inaugurare la SOCAR cu oficiali, limuzine de lux şi afacerişti – FOTOGALERIE