Flutur: Comasarea alegerilor este clar un mare avantaj pentru municipalitate

 

Primarul Cătălin Flutur şi-a exprimat propria opinie vis a vis de comasarea alegerilor care urmează a avea loc în decursul anului viitor şi pentru care Executivul urmează să adopte un normativ prin asumarea răspunderii.
Edilul şef susţine că acest lucru este clar în beneficiul municipalităţii datorită costurilor care vor fi mai scăzute pentru un singur tur de scrutin în loc de două însă va elimina şi acea avalanşă de bannere electorale din municipiu. „Dacă vorbim despre municipalitate, este clar că este un mare avantaj, pentru municipalitate. Se reduc costurile şi nu numai, una este să ai două luni de campanie electorală într-un oraş cu tot ce înseamnă afişe pe garduri, pe stâlpi şi pe uşile de la blocuri şi una e să ai numai o dată. Iar problema cealaltă că vezi Doamne mai apare un buletin de vot în plus, cine ştie să voteze, votează şi pe patru şi pe cinci, că oricum la alegerile locale vorbeam de patru buletine de vot”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. De asemenea, Cătălin Flutur a subliniat că totuşi marele câştig al alegerilor este acela al votului uninominal şi eliminarea listelor formaţiunilor politice pentru desemnarea persoanelor propuse pentru Senat şi Camera Deputaţilor. (G.E.)