Flutur a scos peste o mie de cărți din bibliotecă, Grigoraș la prima apariție lângă colegul de la șefia partidului – FOTO 

La inițiativa Organizației naționale de femei a Partidului Național Liberal, în toată țara s-au strâns cărți, vreme de o lună de zile, pentru a fi donate tinerilor din Republica Moldova.

 

În Botoșani, campania „Dăruiește pur și simplu” s-a terminat astăzi, în ultima zi de mai, când la cortul amenajat pe Pietonalul Unirii au venit și liderii liberali, cu brațele pline de cărți. A fost prima apariție publică a celor doi co-președinți ai PNL Botoșani, în noua formulă, Cătălin Flutur și senatorul Viorel Grigoraș - proaspăt numit în funcție.

Doar fostul primar al municipiului a donat peste 1.000 de cărți din biblioteca personală, strânsă de-a lungul anilor.
1214 volume am donat, care își așteptau de mult rândul, cum s-ar spune. Vorbesc de cărți la un moment dat foarte dragi mie, multe chiar achiziționate înainte de 1989, dar cred că și-au făcut stagiul la mine și am simțit nevoia să le dăruiesc pentru un scop mai nobil”, a spus Cătălin Flutur.

Inițiativa care a pornit de la femeile liberale promovează o idee constructivă, crede liderul liberalilor, nu doar pentru că întărește graiul românesc peste Prut, ci și pentru că reconstruiește legături rupte între cele două popoare. 

„Eu apreciez inițiativa Organizației naționale de femei, dacă până azi a fost considerată o acțiune umanitară la care erau invitați toți cetățenii, azi am încercat și noi, liderii organizației PNL, să marcăm acest eveniment pentru că a fost inițiativa noastră și nu pot să nu mă gândesc cu tristețe că în ultima vreme s-au rupt multe punți cu Republica Moldova, foarte multe oportunități s-au dărâmat în ultimul an. Cred că este datoria noastră să reîncepem să reconstruim punțile pe care le-am făcut până acum, și bineînțeles că cele culturale sunt foarte importante”, a mai spus co-președintele PNL Botoșani.

În urma campaniei au fost strâns un număr considerabil de cărți care urmează în două săptămâni să fie transportat în Republica Moldova.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42240:Spuma liberală a predat mii de cărți de la botoșăneni, tinerilor de peste Prut – GALERIE FOTO ]]
 
[[galerie-foto]]