Dacă preotul paroh Petru Fercal a primit cea mai înaltă distincție pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei o poate acorda clerului, primarului Cătălin Flutur i s-a decernat echivalentul pentru mireni.
La sfârșitul slujbei de la Biserica Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, IPS Teofan i-a înmânat ”Crucea Moldavă”. Arhiepiscopul Iașilor a explicat că gestul vine să răsplătească sprijinul primarului pentru acest lăcaș de cult, concretizat inclusiv prin cedarea de către municipalitate a unei clădiri care se află în curtea bisericii, care însă nu îi aparținea, precum și pentru ”alte intervenției ale domniei sale aici sau în mandatele trecute aici și la alte biserici din oraș”.
”Aveți dvs. altele, dar nu o aveți pe aceasta”, i-a spus IPS Teofan, în timp ce Cătălin Flutur a răspuns scurt că, ”mă obligă”.
”Crucea Moldavă” i-a fost acordată după ce Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a sfătuit cu părintele protopop Lucian Leonte și cu preotul paroh Petru Fercal.
Apoi au fost premiați venerabilul părinte Victor și senatorul Doina Federovici.
”Avem aici, între noi, o stimată d-nă care este sensibilă la treburile bisericii în general, la cele ale familiei în mod special și care la propunerea părintelui dorim a-i arăta un gând smerit de mulțumire pentru lucrarea domniei sale în via bisericii, dar și a societății”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Arhiepiscopul Iașilor a premiat ulterior mai mulți enoriași care ajută fiecare după puteri la Biserica Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, dar și pe Ioan Popescu, patronul societății ”Combustibilul” și Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale.