Florin Țurcanu, dietă la un nutriționist de fițe – la CE greutate trebuie să ajungă

După aproximativ trei ani de zile de politică împletită cu administrație publică, drumuri săptămânale la București și week-end-uri încărcate, Florin Țurcanu a avut în sfârșit timp să se caute de sănătate.

 

Fostul președinte al Consiliului Județean a povestit că și-a făcut toate analizele medicale pentru a vedea care este starea sa de sănătate și din fericire pentru el, singura problemă cu care se confruntă este cea a kilogramelor în plus.
”Am fost la Spitalul Militar și mi-am făcut toate analizele pentru că nu mi le făcusem de prin 2010, inimă, tot ce se face. Acum merg la un medic la Iași, foarte bun, un nutriționist și foarte ieftin. Dai 10 milioane la început și după aia 25 de lei în fiecare săptămână când îți face toate verificările. Și îți spune ce să mănânci săptămânal”, a povestit Florin Țurcanu.
Fostul lider de partid a mai povestit că nutriționistul i-a prescris și un regim culinar specific dietelor care dă rezultate chiar foarte bune, medicul fiind căutat de oamenii cu bani ai Botoșaniului.
”Normal, slăbești la două kg pe săptămână, eu am slăbit un pic mai mult în prima săptămână și în două săptămâni am slăbit vreo 8 kg, la mine e mult. Și acum cam aici, 2 kg pe săptămână. Dar toți merg acolo, și ăștia Catană, Solomonescu, toți au fost pe acolo. Eu măcar să ajung sub 100, eu aveam când m-am dus acolo 130 și vreau să ajung sub sută măcar. Păcat, dar măcar am timp să am grijă de mine, cât eram în politică nu am avut timp”, a mai spus Florin Țurcanu.
De când a ieșit din viața publică, fostul șef al județului spune că a dat jos 30 de kilograme. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44435:E ziua lui! Florin Țurcanu petrece într-un mod INEDIT : Să fac cinste la alții și eu să mă uit… ]]