Prima zi pentru Corneliu Prepeliță în fruntea Spitalului Județean Mavromati.
Ieșeanul care a preluat conducerea celei mai mari unități medicale a județului și-a început activitatea din ședință în ședință.
În primă fază s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Județean Botoșani în cursul dimineții pentru o discuție privitoare la perioada de interimat.
Ulterior, în jurul amiezii a ajuns la pavilionul administrativ al spitalului și a avut o primă ședință cu membrii Comitetului Director.
Întrebat cum a ajuns de la Institutul Socola Iași la Spitalul Județean Mavromati, Corneliu Prepeliță a răspuns: „Prin decizia conducerii CJ Botoșani astăzi am fost numit manager interimar al Spitalului Mavromati pentru o perioadă de trei luni de zile”.
Momentul zero al pornirii negocierilor a rămas totuși într-un unghi mort, singura explicație despre cum au ajuns șefii CJ Botoșani la Socola Iași fiind: „decizia aparține conducerii CJ Botoșani”.
Noul șef de la Mavromati a arătat că preluarea acestei funcții presupune pe de o parte și o serie de provocări, însă fără emoțiile aferente având în vedere că fiecare problemă își are propria soluție.
Corneliu Prepeliță, manager interimar Spitalul Județean Mavromati
„Este o provocare această numire a mea, conducerea este la cel mai mare spital din Moldova are un număr foarte mare de paturi și consider că nu sunt probleme deosebite care să nu vor putea fi rezolvate în cadrul acestui spital. Experiența mea cred că mă va ajuta în acest domeniu și în mod cert vom găsi rezolvarea tuturor problemelor”
Deja o parte din problematica spitalului i-a fost prezentată de către ceilalți directori din echipa de conducere:
Corneliu Prepeliță, manager interimar Spitalul Județean Mavromati
„Am discutat în mare problemele urgente care ar trebui supuse analizei împreună cu domniile lor. Țin să vă precizez că voi face parte din această echipă astfel încât deciziile le vom lua împreună”,
Mai multe despre primele declarațiile ale noului manager de la spital, în materialul video de mai jos: