FLASH INTERVIU Liţă Dumitru : "Sper într-un arbitraj corect"

 

Formaţia pregătită de Liţă Dumitru a ajuns încă din decursul zilei de joi la Botoşani pentru a se pregăti pentru partida cu FC. Concordia Chiajna s-a cazat la un hotel din municipiu, iar în decursul zilei de vineri a efectuat o mică alergare în zona Cornişa. Potrivit tehnicianului, miza meciului de mîine este una destul de ridicată, în condiţiile obiectivului impus de gruparea din sud, respectiv promovarea în prima ligă.

„Dacă arbitrajul va fi corect, rezultatul poate fi deschis”

- Care sunt aşteptările dumneavoastră de la partida de mîine, în condiţiile în care oficalii botoşăneni au afirmat că vor întîlni un adversar puternic?
- Noi nu suntem valoroşi, suntem echipa care ne jucăm şansele cinstit. La condiţiile pe care Chiajna le-a pus la dispoziţia echipei, ar fi trebuit să fim între primele trei echipe, dar fotbalul ştiţi cum e, nu se joacă dinainte şi sunt multe dedesubturi şi în condiţiile astea suntem aici. Nu este o scuză pentru noi, dar este un motiv să ne jucăm şansele de fiecare dată. Cred că, mîine dacă arbitrajul va fi corect, rezultatul poate fi deschis pentru una dintre echipe : ori Botoşaniul care consider că totdeauna au avut o echipă în primele patru echipe din liga a doua, ori Concordia, vom vedea.

"Totdeauna Botoşaniul ne-a pus probleme"

- Dar mizaţi pe o victorie, evident.
- Noi venim să jucăm ultima şansă a noastră. Dacă vom cîştiga la Botoşani mîine, etapa jucătoare nu jucăm că Suceava este eliminată, de asemenea Bacăul are probleme financiare, probabil că atunci cînd va trebui să jucăm cu ei acasă nu o să mai jucăm, din cîte am auzit vor să se retragă, pe urmă iar ceilalţi de la Rîmnicu Sărat au şi ei probleme financiare, deci ar fi o şansă pentru noi să ajungem unde ne-am propus, dar pe noi nu ne interesează decît să se joace corect şi atunci fotbalul are de cîştigat.

- Din cîte am înţeles sunteţi printre puţinele cluburi din divizia B care nu se confruntă cu probleme financiare.
- Peste tot sunt probleme şi la noi şi la alte echipe, bine că la noi nu pot să ne desfiinţeze, aşa cum este la alte echipe care deja şi-au anunţat insolvenţa. Ddeci la noi deocamdată lucrurile stau aşa cum stau şi încercăm să supravieţuim dacă din punct de vedere financiar se poate, restul vom vedea.

- Există vreun jucător de la FC Botoşani care credeţi că ar putea ridica probleme echipei dvs.?
- Botoşaniul are jucători de Divizia B, are şi de Divizia A, este o echipă valoroasă şi totdeauna Botoşaniul ne-a pus probleme, ne-a bătut şi acasă la noi, aici ne-a bătut de fiecare dată, am avut un avantaj şi Concordia o dată, deci scorul este deschis pentru ambele echipe.

„Nu am cerut teren de antrenament pentru că oricum eram refuzaţi”

- Cînd aţi ajuns la Botoşani?
- Am venit cu două zile mai devreme pentru că v-am spus e ultima noastră şansă. Dacă batem mîine se poate spune că mai avem ceva şanse, nu ... atunci ne facem alte planuri şi vedem ce va fi.

- Aţi efectuat deja un antrenament în decursul zilei de astăzi, aţi fost lăsaţi pe Municipal?
- Nici nu am solicitat acest lucru, noi am venit aici fără să spunem că avem nevoie de teren de antrenament, noi am făcut o alergare pe cîmp pe aici pe undeva pe dealuri, nu a fost mare pregătire. Nu am solicitat un teren pentru că ştiam că vom fi refuzaţi, nu pentru faptul că este vorba de Concordia, ci pentru că trebuie să îşi menajeze fiecare terenul. Şi ei au teren de antrenament în altă parte, deci eu cred că nu era momentul să le cerem un teren că nu aveau de unde.

A consemnat Gabriela ERDIC