Flăcări într-o gospodărie, pompierii au intervenit urgent pentru a evita un dezastru

Pompierii botoșăneni au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă și la alte construcții.

 

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Copălău.

 

Flăcările au cuprins o anexă folosită de proprietar ca magazie de lemne și s-a extins la hambarul și magazia de lemne a vecinului.

 

La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comună comuna Copălău.

 

Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă și la alte construcții.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă:

 

- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

 - la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

 - verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

 - nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

 - nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store