Fiu de primar din Botoșani, lider în Diaspora - studiază la o universitate de top din Anglia pentru a SCHIMBA ceva în România

Robert are 21 de ani și este fiul primarului Marinel Stredie de la Cristinești. Spune că nu vrea să fie cunoscut datorită tatălui, ci prin lucrurile pe care le face el, singur, prin propriile forțe. Își admiră tatăl, însă își dorește să zboare în lume fără să fie neapărat asociat cu el.

 

Robert a zburat departe

 

Robert Stredie studiază în prezent la o universitate din Marea Britanie unde a ajuns ușor dată fiind setea lui de a acumula lucruri noi și mintea ca un burete care absoarbe tot ce i-au transmis dascălii la școală. A plecat de la Colegiul Național Grigore Ghica.

Și-a serbat ziua de naștere de Dragobete.

 

„Am aplicat pentru studii în străinătate, am aplicat la vreo cinci facultăți, am intrat la majoritatea și am ales să merg la University Manchester, la profilul management cu specializare pe marketing”,

Robert Stredie, președinte Liga Studenților Români din Străinătate

 

„Realizezi cât de mic ești”

 

Sentimentul copiilor care ne pleacă în străinătate pentru a învăța lucruri noi și pentru performanțe deasupra celor românești este unul care intimidează. O spune Robert, care a trăit pe pielea lui integrarea într-un colectiv în care cei din jur vorbesc altfel decât în dulcele grai românesc.

 

„Atunci când vii aici fizic și vezi cât de mic ești și că ești într-o lume nouă, o cultură nouă, ești departe de casă, iei decizii de unul singur. De obicei și oamenii mari nu doar studenții se tem de libertate și gândul acesta că ai prea multe chestii de făcut și nu știi ce să faci, e greu”,

Robert Stredie, președinte Liga Studenților Români din Străinătate

 

 

În același timp are doar cuvinte pozitive despre sistemul educațional românesc. Pentru că, până la urmă și el și noi toți suntem rezultatul acestui sistem, bun sau prost, în funcție de unghiul din care este analizat.

 

„Da, nicăieri nu este ca acasă, de cele mai multe ori studenții din România fug de o minciună către altă minciună. De se spun asta? Ei cred oarecum că acasă nu mai este nimic de făcut, că anumite lucruri sunt proaste, printre care și educația. Până la urmă și ei sunt rezultatul educației și a părinților lor. Și de ce fug către o altă minciună? Mulți pleacă cu gândul că o să-și schimbe viața”,

Robert Stredie, președinte Liga Studenților Români din Străinătate

 

În 2018 a intrat în Liga Studenților Români din Străinătate în calitate de responsabil de comunicarea cu presă și mediul ONG.

Mai apoi în ianuarie 2019 la alegerile generale a ajuns la conducerea organizației.

 

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) asigură un cadru de organizare reprezentativ al studențimii române din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanți de valoare ai României, și o atitudine pozitivă față de perspectivele întoarcerii lor în țară după terminarea studiilor.

 

Scopul principal al LSRS este de a apăra și promova drepturile și interesele academice, profesionale, sociale și culturale ale membrilor săi, precum și de a facilita contribuția lor la dezvoltarea României.

 

LSRS își propune să-i informeze pe studenții români din străinătate cu privire la oportunitățile de participare la viața economică, politică și socială a României, dar și să-i informeze pe românii interesați de perspectiva studiului în străinătate despre oportunitățile academice existente.

 

Robert vrea să revină acasă. Nu își imaginează un viitor în altă parte decât România în care s-a născut și unde vrea să fie un plus valoare.

 

„Eu am plecat cu gândul de a mă întoarce și am rămas cu același gând, de a mă întoarce cât mai repede. Inițial, cursul meu era de 4 ani și m-am transferat la un curs de 3 ani pentru a termina cât mai repede și a mă întoarce acasă.

Îmi amintesc și acum când am plecat, inspectorul școlar general, fiind la o activitate la Dorohoi, întreba pe niște elevi unde vor să meargă la studii, la Iași, la București. Eu i-am spus că merg la studii în străinătate și i s-a schimbat fața. Mi-a zis că noi avem universități bune și de ce plec.

Mă amuză, mi-a rămas întipărită scena aia, eu am răspuns că nu plec pentru că nu ar fi universități bune în țară ci pentru că vreau să acumulez cât mai multe lucruri noi, vreau să văd cum se face treaba în alte părți, să preiau de la alții și să vin să implementez în țară”

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store