Firma administratorului judeţului se îngraşă pe bugetele primăriilor liberale

 

Şapte miliarde de lei vechi în şapte luni, cam asta ar fi media financiară a contractelor pe care firma controlată de administratorul judeţului le-a câştigat după ce a devenit angajat al Consiliului Judeţean Botoşani, de la primăriile din judeţ. Exact 10 achiziţii publice a efectuat RJR Internaţional din iulie 2012 şi până în ianuarie 2013, valoarea însumată fiind de 702.956 lei. Unele contracte sunt pe câteva luni, altele pe câteva zile. Banii sunt însă frumoşi în ambele variante.
radu judele rjr international contracte primarii pnl botosani

Șef la Iași, șef şi la Botoșani

Radu Judele, membru al Biroului Politic Teritorial al PNL Botoşani, i-a fost alături lui Florin Ţurcanu încă din ziua învestirii, când în prezenţa presei a precizat că îi aduce noului preşedinte primul document la mapă. Timp de aproximativ o lună şi jumătate Radu Judele a fost şef serviciu, iar apoi printr-un concurs la care a participat singur, a devenit administratorul public al judeţului. Asta după ce, în prealabil, oricum şeful CJ Botoşani îl anunţase pe Radu Judele ca ocupant al postului special creat în organigramă. Venirea acestuia la Botoşani de la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi pare să fi fost una de bun augur pentru RJR Internaţional, companie la care Radu Judele este unic asociat, măcar în ceea ce priveşte afacerile de la Botoşani.

Contract de contract, 70.000 de lei pe zi

Din 4 iulie 2012 şi până pe 28 ianuarie 2013 firma în cauză a dobândit nici mai mult, nici mai puţin de zece contracte cu primării din judeţ. Coincindenţă, primul şi cel din urmă au fost perfectate cu aceeşi autoritate locală, Primăria Mihai Eminescu, localitate condusă de Aneta Gireadă, soţia deputatului PNL Verginel Gireadă. „Studiul de fezabilitate pentru obiectivul împietruire drumuri de interes local în localitatea Mihai Eminescu” i-a revenit companiei în cauză în urma selecţiei de oferte. Valoarea contractului? 44.300 de lei. Dar asta e o nimica toată pe lângă înţelegerea perfectată în iarnă pentru „Servicii de proiectare tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii «Împietruire drumuri de interes local în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani»”. Aici valoarea contractului este de 224.000 de lei, iar durata de execuţie, ţineţi-vă bine, trei zile. 3 zile!!! Cu alte cuvinte, peste 700 de milioane de lei vechi pentru o singură zi de contract.

Primăriile PNL, cele mai multe contracte cu RJR

Încheierea unor contracte cu o primărie condusă de un liberal, Aneta Gireadă,   în corneliu arosoaie primar darabani cazul de la Mihai Eminescu, nu constituie însă o excepţie. Dimpotrivă, şapte dintre cele zece contracte s-au semnat cu primării conduse de membri PNL, fiind vorba de Coţuşca (două contracte), Flămânzi, Cordăreni, Mihai Eminescu (două contracte) şi Unţeni. Un contract s-a încheiat cu Primăria Mitoc, care are în frunte un conservator, iar altele două cu Primăria Darabani. Aici situaţia este una specială, în sensul că, deşi vechi social-democrat, primarul Corneliu Aroşoaie (foto stânga) a candidat în cadrul USL din partea PNL deoarece liberalilor le reveneau nominalizarea pentru cel mai nordic oraş al judeţului pe principiul că acolo partidul avea deja edil şef. Într-o singură zi, pe 16 august 2012, cu Primăria Darabani s-au încheiat două contracte, ambele pe câte opt luni şi ambele de 66.000 de lei. Diferenţa este că unul avea ca obiect „Reactualizare şi corelare cu reţeaua de utilităţi pentru obiectivul «Modernizare străzi principale în oraşul Darabani» pe o lungime de 15,1 km”, iar celălalt „Studiu de fezabilitate pentru obiectivul Asfaltare străzi în zona centrală, oraş Darabani”.

La Coţuşca s-a actualizat deocamdată degeaba un deviz general

Teribil de interesant este că în unele cazuri SF-urile s-au făcut degeaba, cel puţin până în acest moment. Mai exact, s-au contractat aceste studii de fezabilitate fără primaria cotusca ca administraţiile locale respective să dispună de fonduri pentru efectuarea lucrărilor propriu-zise. „Actualizare deviz general pentru obiectivul: Modernizare drum comunal DC8, sat Crasnaleuca, comuna Coţuşca, judeţul Botoşani”, s-a contractat în noiembrie 2012, dar lucrările nu s-au mai făcut nici până astăzi. Motivul? Nu sunt bani. „N-am făcut nimic la drumul acela, nu, nu s-a făcut nimic”, a spus Dan Viziteu, primar de Coţuşca. În schimb, s-a lucrat la drumul Ghireni – Cotu Miculinţi, reabilitat cu fonduri europene. Acolo RJR Internaţional s-a ocupat de proiectare, iar Conrec de execuţie. Cât despre licitaţie... „Eu cred că s-a procedat corect (...). Nu e meritul meu. Într-adevăr, licitaţia s-a făcut când am intrat eu, dar la câte ştiam eu atunci...”, a afirmat Dan Viziteu, care conduce Primăria Coţuşca (foto dreapta) din vara anului precedent.

La fel şi la Flămânzi

O situaţie asemănătoare celei de la Coţuşca – Crasnaleuca se regăseşte şi la Flămânzi. 42.000 de lei a costat „Studiu de fezabilitate pentru proiectul «Modernizare primaria flamanzi  străzi în oraşul Flămânzi», judeţul Botoşani”, studiu care nu a fost urmat de lucrări efective la drumuri. Motivul? Acelaşi, nu sunt bani. „E vorba doar de studiu de fezabilitate, am întocmit studiu de fezabilitate şi în momentul de faţă căutăm finanţare”, a explicat Dan Oloeriu, primarul de Flămânzi. Acesta n-ar fi ştiut că firma care a făcut proiectarea este controlată de Radu Judele. „Nu ştiu, o firmă de la Iaşi l-a făcut”, a afirmat Dan Oloeriu. Oricum, cert este că drumurile pentru care s-a făcut SF-ul acum sunt pietruite şi se doreşte asfaltarea lor pe un tronson de 12 kilometri. Potrivit primarului, modernizarea acestor drumuri ar reprezenta o necesitate întrucât căile rutiere în cauză ar face legătura cu cele care se reabilitează în prezent prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.

„Cine contestă calitatea firmei sau profesionalismul firmei, nu are decât să îl conteste”

Administratorul public al judeţului nu vede ceva în neregulă în contractarea acestor lucrări la firma unde este unic asociat. Susţine că nu el conduce efectiv RJR Internaţional, ci mama sa şi că dobândirea unor lucrări la primăriile din judeţul radu judele rjr international  Botoşani nu reprezintă o noutate deoarece şi înainte de a deveni administrator public a avut contractate SF-uri şi proiectări cu administraţiile locale. Oricum, potrivit spuselor sale, lucrările menţionate le-a dobândit „foarte greu”.
„Firma asta are şi un istoric destul de bogat în proiectare de drumuri şi am spus deschis: cine contestă calitatea firmei sau profesionalismul firmei, nu are decât să îl conteste în altă parte, rezultatele din urmă sunt altele. Sunt contracte încheiate conform legii. Chiar şi în discuţia de primăvară cu cei de la DNA, când s-au dus la firmă la Iaşi, le-au luat pachet şi m-au întrebat ce-s cu astea? Păi e o firmă care merge, ce trebuie să fac, să dau faliment? Nu înţeleg...”, ne-a declarat Radu Judele.

Dividende de peste un miliard lei vechi

Potrivit acestuia, datele pe care le-a menţionat în declaraţia de interese i le-au furnizat cei care lucrează efectiv la firmă deoarece el nici nu ar şti exact câte contracte are RJR Internaţional cu primăriile din Botoşani. Radu Judele a manţionat şi că inclusiv la Iaşi, în momentul în care a devenit director la  Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP), societatea comercială amintită avea în derulare contracte cu autorităţi locale. Totodată, a specificat şi că prin 2006, când CJ Botoşani a accesat un credit bancar pentru lucrări la drumuri, RJR Internaţional a câştigat mai multe proiectări, fără ca el să se fi aflat atunci în funcţia de administrator public al judeţului.
CLICK ŞI VEZI SITUAŢIA EXACTĂ A CONTRACTELOR RJR INTERNAŢIONAL
„Nici nu-mi doresc să vând firma. Toţi mi-au zis «vinde firma, scapă, dă-o». Nu vreau! E firma la care eu muncesc de zece ani. Acum, în 2013, a făcut zece ani. Să mă ascund? Care e problema?”, a întrebat Radu Judele.
165.000 de lei dividende a încasat acesta anul trecut de la RJR Internaţional. În afara contractelor de la Botoşani compania a mai avut şi altele cu CNADNR, Primăria Iaşi, Primăria Chirpar, Primăria Agnita, perfectate în perioada 2008 – 2011. Firma ar avea potrivit spuselor unicului asociat 12 angajaţi.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Drumuri proiectate de la distanţă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Judele sancţionat de Camera de Conturi pentru nereguli cu şanţuri la un DJ