Finanțările cerute Primăriei de ONG-uri și cluburi, DUBLE față de suma alocată - MESAJUL primarului

Fondurile solicitate de asociații, fundații și cluburi sportive în cadrul programului anual de finanțare a ONG-urilor de către Primăria Botoșani sunt aproape de două ori mai mari față se suma disponibilă.

 

1,4 milioane de lei


a alocat Consiliul Local pentru finanțarea organizațiilor neguvernamentale

2,77 milioane de lei

este suma totală solicitată prin proiectele depuse


În aceste condiții edilul șef a ținut să transmită un mesaj membrilor comisiei care va decide ce ONG-uri vor primi finanțare nerambursabilă și la ce nivel.


”Cred că sarcina comisiei este destul de grea și ingrată în momentul de față și am să-i rog pe membrii comisiei să analizeze foarte bine eligibilitatea, ce este important și ce nu este important pentru Botoșani. Nu vreau decât ca această comisie să își facă datoria. Când am fost la Consiliul Județean am făcut parte din comisie și cred că am reușit să impun și specialiștilor de la Consiliul Județean un mod de lucru și nu au fost probleme cu finanțările. Noi avem niște probleme cu finanțările la nivel de Primărie, le vom rezolva”,


Cătălin Flutur, primar Botoșani.


37 de ONG-uri au înaintat proiecte municipalității botoșănene, grosul sumelor fiind cerute de cluburile sportive.

Viceprimarul Cosmin Andrei este președintele amintitei comisii.