Finanțare europeană de 4 milioane euro pentru ”Mavromati” ca oamenii să nu mai ia boli chiar din spital

Unul dintre cele mai importante proiecte conturate de conducerile Consiliului Județean și Spitalului „Mavromati” a fost selectat la finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) printre primele din țară.

 

Este vorba de proiectul „Îmbunătățirea capacităţii instituţionale a Spitalului Judeţean de Urgenţă «Mavromati» Botoșani, în vederea prevenirii infecţiilor nosocomiale”, depus de Consiliul Județean pe Componenta C12 a PNRR gestionată de către Ministerul Sănătății.


În urma evaluării, proiectul, care vizează cea mai importantă unitate sanitară din județ, a obținut cel de-al patrulea scor la nivel național, 74 de puncte, fiind admis la finanțare.


Pe această axă au fost selectate la finanțare 65 dintre cele 211 proiecte depuse la nivel național.


19.979.535 lei cu TVA


este valoarea proiectului depus de Consiliul Județean Botoșani


„Această reușită este rezultatul unei munci uriașe la care s-au angrenat echipele reunite de la Consiliul Județean și Spitalul «Mavromati», pentru care țin să le mulțumesc. Am făcut din modernizarea sistemului sanitar o prioritate, iar acest lucru se poate lesne observa din volumul investițiilor pe care le-am derulat, dar și prin proiectele pe care le-am pregătit pentru a le implementa în perioada următoare”,


Doina Federovici, președinte Consiliului Județean Botoșani.


Proiectul vizează modernizarea și tehnologizarea la standarde internaționale a infrastructurilor sanitare deficitare din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani prin:


    - dotarea cu echipamente performante pentru reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale;
    - creșterea gradului de igienă și asigurarea controlului microbiologic al aerului, în secțiile și compartimentele spitalului, prin achiziția de echipamente specifice;
    - dotarea laboratoarelor de analize medicale cu aparatură performantă, care să permită identificarea microorganismelor și determinarea sensibilității la antibiotice, într-un timp mai scurt și cu o acuratețe mai ridicată.

 

415


echipamente medicale performante se vor achiziționa în cadrul proiectului

 

„Principalele secții care vor fi dotate cu noile echipamente sunt: laboratoarele de analize medicale, Serviciul de Sterlizare, Secțiile ATI, Blocul operator, Blocul de nașteri, Secția Oncologie, Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, Ambulatoriu integrat și Unitatea de Primiri Urgențe”,


Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

 

Vor sănătate la stat ca la privat

 

În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.


„Consiliul Județean Botoșani va valorifica orice oportunitate de a atrage fonduri europene pentru sistemul sanitar. Lucrăm și la alte proiecte care vor fi depuse în perioada imediat următoare, pentru că ne dorim ca botoșănenii să beneficieze de sănătate la stat ca la privat”,


Doina Federovici, președinte Consiliului Județean Botoșani.


De asemenea, pe PNRR, Consiliul Județean a mai depus la Ministerul Sănătății un proiect care vizează Secția de Neonatologie. Prin acesta se urmărește îmbunătățirea programului de screening pentru retinopatia de prematuritate, prin achiziționarea unui kit care va pune în evidență afecțiuni critice ce pot afecta nou-născuții.