Final de proces pentru Magda Ţepoi : între libertate şi peste 5 ani de  închisoare

 

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au finalizat marți judecarea recursului formulat de Magda Ţepoi împotriva deciziei prin care Tribunalul Iaşi a condamnat-o la cinci ani şi jumătate de închisoare. Fosta directoare a Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie Iaşi va afla în următoarele zile dacă va ajunge sau nu după gratii. Ţepoi este acuzată de deturnare de fonduri europene.

Proiectul PHARE, din care au fost deturnate fondurile, a fost obţinut de Camera Regională de Industrie şi Comert, al cărei director era Magda Îepoi, în anul 2004, şi avea ca scop realizarea unui sistem de învăţare continuă, astfel încât oamenii de afaceri să se poată adapta realităţilor economice. Numai că, în urma unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii, instituţiile de control ale statului au făcut o serie de verificări şi au constatat nereguli grave în cheltuirea banilor europeni. Concluziile acestora au ajuns la Departamentul Naţional Anticorupţie, iar în urma cercetărilor proprii, procurorii au trimis-o în judecată pe Magda Ţepoi pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri.
CITEŞTE ŞI:
 Magda Țepoi lovită în justiție, se apropie de închisoare