În cadrul acțiunii, polițiștii au acționat împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român (RAR).
La data de 4 august 2024, intervalul orar 14:00-18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și reprezentanți ai RAR au organizat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, precum și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.
Astfel, au fost instituite cinci filtre rutiere, în municipiul Botoșani, prilej cu care au fost controlate 73 de autovehicule, dintre care zece motociclete.
De asemenea, au fost efectuate 30 de testări cu aparatele pentru depistarea alcoolului sau substanțelor psihoactive, iar în cazul unuia dintre conducătorii auto rezultatul a fost pozitiv.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei și au reținut 12 certificate de înmatriculare, pentru folii neomologate, sisteme de evacuare modificate, lipsa efectuării inspecției tehnice periodice, transport neautorizat de persoane.