Filarmonica debutează în stagiunea aniversară cu o față nouă: Din respect pentru colegii noștri, cât și pentru public GALERIE FOTO 

Pe 23 septembrie 2022, Filarmonica ”George Enescu” Botoșani intră oficial în noua stagiune. Este una specială întrucât instituția municipalității împlinește 70 de ani de la înființare. 

 

O față nouă


Ca atare, dincolo de concertele de excepție anunțate pentru această toamnă și pentru primăvara anului viitor, se desfășoară și lucrări de igienizare și nu numai. 


Unitatea Consiliului Local are în sfârșit o firmă decentă, lângă aceasta fiind arborate drapelele României și Uniunii Europene. 


De asemenea, la intrarea dinspre strada Cuza Vodă, în sediul administrativ mai exact, cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde Filarmonica se află în chirie, sunt în derulare lucrări de renovare și igienizare, iar reprezentanții Filarmonicii au ținut să mulțumească șefilor Primăriei pentru sprijinul acordat. 


Lucrările au fost demarate după ce, înainte de instalarea noului manager, au fost făcute publice imagini cu starea jalnică a spațiilor de la Casa de Cultură a Sindicatelor în care angajații Filarmonicii trebuie să lucreze, noul manager Mirel Manea ținând să demonstreze că își dorește o schimbare nu doar ca repertoriu, ci și în ceea ce privește condițiile de muncă oferite salariaților. 


”Ne ocupăm intens de noul aspect de la intrarea în instituția noastră de cultură, atât din respect pentru colegii noștri, cât și pentru public, cei dragi nouă care ne pășesc pragul pentru a-și plăti biletele”, 


Liviu Sorinel, impresar artistic Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.

 

Concerte noi


Acesta a anunțat că biletele pentru ”Carmina Burana” se vând deja ”ca pâinea caldă”. Numai că, înainte de acest spectacol, vineri va avea loc debutul în noua stagiune cu un concert simfonic sub bagheta dirijorului Mihail Agafița. 


”Vă vom pregăti concerte grandioase, programe alese, vor urca pe scena Filarmonicii soliști renumiți, naționali și internaționali, trupe celebre, opere celebre, instituții de cultură și orchestre invitate”, 


Liviu Sorinel, impresar artistic Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.


În curând se vor putea achiziționa bilete și online prin portalul IaBilet.ro.