Filarmonica Botoșani, la plecarea lui Nicolae Ursu: Vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați dăruit de-a lungul timpului!

Nicolae Ursu, profesor, dirijor și mentor pentru generații de artiști, a plecat la cele veșnice în această dimineață, după o suferință îndelungată.

 

Fost profesor la Liceul de Artă și dirijor al Filarmonicii din Botoșani, Nicolae Ursu lasă în urmă nu doar tristețe, ci și un imens respect pentru munca de decenii în slujba artei.

 

Reprezentanții Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani au transmis în urmă cu scurt timp un mesaj de condoleanțe la plecarea dintre noi a celui care a fost Nicolae Ursu:

 

”Cu adâncă tristețe, colectivul Filarmonicii "George Enescu" Botoșani anunță trecerea la cele veșnice a profesorului, dirijorului, muzicianului, dar, cel mai important, a prietenului Nicolae Ursu.

Zeci de ani și-a pus viața în slujba muzicii, a modelat suflete și a trasat drumuri nevăzute către cariere de succes.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați dăruit de-a lungul timpului!

Veți rămâne veșnic în amintirea și în sufletele noastre.

Dumnezeu să vă odihnească în pace!”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store