Fiica şefului CJ, bal caritabil pentru copii : Nu putem ajuta doar prin bunăvoinţă - VIDEO&FOTO

 

Fiica cea mare a preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a adunat vineri seară, cu sprijinul tatălui, zeci de persoane la balul caritabil, eveniment în a cărei organizare a fost implicată. Studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice în Bucureşti, Marilena Ţurcanu îşi desfăşoară activitatea, pe bază de voluntariat în cadrul Asociaţiei Hermes.

Prezentă la Botoşani, Marilena Ţurcanu susţine că scopul acestei acţiuni este acela de a strânge bani, pentru a-i ajuta pe elevii de la şcoala din Epureni, comuna Ungureni.
„Educaţia, din perspectiva mea, cred că este palierul prin care se poate construi un stat al bunăstării, de aceea deviza Asociaţiei Hermes Bucureşti este aceea a ajuta copiii să frecventeze sistemul educaţional. Deşi pare greu de crezut, în România anului 2013 rata analfabetismului este undeva la 12%, iar cea a abandonului şcolar depăşeşte 20 de procente. De ce toate acestea? Nu ştim, dar noi în schimb vrem să ajutăm, nu putem ajuta doar prin bunăvoinţă, partea financiară este cea care ne poate ajuta”,
a spus Marilena Ţurcanu, secretar Asociaţia Hermes.
Invitaţii la balul de caritate au achitat câte 150 de lei de persoană, din care s-a plătit meniul, iar diferenţa a fost strânsă pentru a cumpăra cele necesare copiilor de la unitatea de învăţământ din judeţul Botoşani. (A.D.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Cina de caritate cu ştaif şi feţe politice, totul sub ochii fetei mari a lui Turcanu - FOTOGALERIE
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Lux, opulenţă, cuplu premiat şi-un… nud la Balul Oamenilor de Afaceri – VIDEO & GALERIE FOTO