Fetiţa care merită toate tabletele primarului – VIDEO & FOTO cum a recitat Luceafărul
La doar 9 ani o elevă din Botoşani a reuşit să impresioneze pe toată lumea la concursul de recitat „Luceafărul” organizat de Primăria Botoşani în preajma Zilelor Eminescu. Fetiţa a intrat în concurs chiar când primarul Ovidiu Portariuc venise la Uvertura Mall pentru a vedea cum decurge originala competiţie.
Captivat de modul în care fetiţa recita poemul lui Mihai Eminescu, edilul şef şi-a tras un scaun pentru a urmări întreaga evoluţie. Nu doar el, ci şi alţi botoşăneni care treceau prin zonă şi au observat-o s-au oprit pentru a-i urmări evoluţia. Copila nu doar că recita fără să se încurce, dar şi gesticula, ducea mâinile la piept, se uita în sus spre... Luceafăr, trăind efectiv poezia, lucru remarcat şi de un membru al juriului. I-au trebuit nouă zile ca să înveţe Luceafărul. „Nouă zile ca să îl înveţe aşa! Ştiam că are talent şi atunci am hotărât să o înscriem la concurs”, a spus mama acesteia, în timp ce fetiţa, Irina Ciobănaşu, a explicat că, „îmi plac poeziile în general”. La final toţi cei prezenţi au aplaudat-o, iar primarul a anunţat-o că va primi cu siguranţă un iPad. (S.B.)