Fetiță de opt ani din Botoșani ajunsă la spital după ce-a fost penetrată sexual de-un scelerat

Caz șocant la Secția de Obstetrică și Ginecologie unde a ajuns o fetiță de numai opt anișori care fusese violată de un botoșănean care se pare că are afecțiuni psihiatrice.

 

Micuța a ajuns pentru investigații suplimentare și la Secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Mavromati unde a fost evaluată.
”A fost o fetiță de opt ani care a fost agresată sexual, nu este treaba mea să știu de cine și în ce context, una peste alta ea a fost văzută, avea o vaginită post-traumatică sexuală clară. A fost trimisă pentru investigații și la noi de la Secția de Obstetrică și Ginecologie. Nu s-au constatat leziuni semnificative care să reclame internarea în Spitalul de Copii”, a declarat Aurel Tinca, șeful Secției de Pediatrie Botoșani.
Din fericire, fetița nu a rămas cu traume fizice grave, cu excepția celor psihice. Medicii botoșăneni au decis să fie tratată ambulatoriu și să se prezinte la control în cazul în care apar dureri abdominale. Copila primește un tratament specific traumei la care a fost supusă.
”Iată un caz de exemplu de agresiune, dar asta ține tot de educație și de cultură”, a mai spus medicul botoșănean. (G.E.)
CITEȘTE:
Cazul Fritzl la Botoșani: Minoră de 15 ani violată de propriul tată timp de patru ani