Festival de prostie omenească în nordul Moldovei: groapă de gunoi gata în care se intră doar 10 metri vs. groapă de gunoi în vârful muntelui – VIDEO & GALERIE FOTO

Construcţia unor noi rampe de gunoi pare să fi pus la serioasă încercare inteligenţa conducătorilor din nordul Moldovei. La Botoşani şi Suceava s-au derulat în paralel proiecte europene uriaşe privind Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor care prevedeau realizarea unor gropi ecologice noi în care să fie adunate deşeurile din tot judeţul.

 


10 milioane euro cheltuiţi la Botoşani pentru o groapă cu un paznic şi atât

La Botoşani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, s-a înfiinţat SC Eco-Sal SRL, special pentru a gestiona noua rampă. Timp de aproape un an şi jumătate societatea a cheltuit miliarde de lei vechi, în special pe salariile unor şefi, pentru a obţine licenţa de la ANRSC şi a putea opera noua groapă de gunoi. Deşi noua rampă este practic gata tocmai din toamna anului trecut, aceasta este ţinută închisă în continuare, iar după ce EcoSal a obţinut licenţa, s-a decis suspendarea activităţii societăţii. Vineri după-amiază, reporterul Botoşăneanul s-a deplasat la Stăuceni, la noua rampă, unde exista un singur „lucrător”, paznicul, care deşi i s-a prezentat legitimaţia, a refuzat cu obstinaţie să permită accesul în incinta rampei de gunoi. A dat vreo două telefoane „la şefu’”, evitând să precizeze cine este „şefu’”, căruia i-a transmis ceva de genul că, „a venit unu’, da’ n-are nici un act”, deşi tocmai i se arătase legitimaţia. După negocieri, în care „şefu’” de la telefon a evitat să-şi precizeze funcţia şi identitatea, a acceptat să permită intrarea reporterului… 10 metri după gard. Respectivul susţinea că terenul este privat, deşi este de stat, „doar a spus şi dl. preşedinte Ţurcanu că, încă nu au preluat groapa de gunoi”.
Groapa de gunoi de la Stăuceni trebuia să fie predată în luna aprile a acestui an. Lucrările au fost efectuate de Hidroconstrucţia Bacău, Electroalfa Botoşani şi Argif Proiect Piteşti, valoarea contractului ridicându-se la 47,5 milioane de lei.



6 milioane la Suceava pentru distrugerea Inimii Bucovinei

Dacă la Botoşani avem o groapă noua care este ţinută închisă, iar firma care a obţinut licenţa să opereze rampa a fost trimisă să prindă şobolani, la Suceava s-a amenajat o rampă de colectare a deşeurilor ecologică la propriu şi la figurat. Autorităţile din judeţul vecin au construit noua groapă în vârful muntelui, într-unul din cele mai atractive puncte turistice din judeţ, la Popasul Mestecăniş. Astfel, sutele sau poate miile de oameni care obişnuiau să oprească aici în drum spre staţiunile din Suceava şi Bistriţa-Năsăud, vor fi nevoiţi în curând să renunţe la obicei. 4,4 hectare de teren au fost supuse unui amplu proces de construcţie, în loc de stejari şi iarbă apărând nisip, pământ şi camioane. Groapa este amplasată la circa 1.100 de metri înălţime, fiind unică în Europa din acest punct de vedere, şi a scandalizat cetăţenii din zonă şi aosciaţiile din turism.
"Populaţia din zonă nu a fost consultată, ci informată. Groapa asta este la 860 de metri de prima casă din satul nostru şi este chiar lângă drum. Nimeni nu a mai pus gunoaie la o asemenea altitudine, poate doar cei din Bolivia sau Peru, care au altitudini de 3.000 de metri. La noi s-au găsit să distrugă un ecosistem întreg, un munte. Curge tot pietrişul adus de ei, mai ales la ploi. Astfel s-au mai distrus alte 5-6 hectare de teren care nu intră în perimetrul gropii. Te cruceşti de ce este", afirmă inginerul pentru Gândul Samuilă Aristide Maxim, care se ocupă cu apicultura şi cu creşterea animalelor.
Groapa este exact lângă drumul european reabilitat care leagă Moldova de Transilvania şi, în bunul spirit românesc, conducătorii dau vina unul pe celălalt. Actualul preşedinte PSD al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, susţine că, deşi lucrările au luat avânt acum, contractul a fost semnat de fapt în 2009, când şef la CJ era PDL-istul Gheorghe Flutur, iar acesta arată la rândul său că stabilirea Popasului Mestecăniş s-a făcut în 2007, când preşedinte la CJ era social-democratul Gavril Mârza, iar şef de cabinet… Cătălin Nechifor, nimeni altul decât actualul preşedinte al CJ Suceava.
6,3 milioane euro costă noua groapă de la Suceava, care a presupus defrişări masive, afectând substanţial imaginea zonei.

Groapa de la Stăuceni - Botoşani

[[galerie-foto]]

Groapa de la Mestecăniş - Suceava


groapa de gunoi mestecanis suceava