Grupuri vocale din mai multe Parohii din județ au cântat în costume tradiționale în cadrul ediției a VI-a a festivalului.
În Duminica a 3-a după Paști, la biserica Parohiei „Sfântul Dumitru” Avrămeni, în cadrul Cercului Pastoral „Sfântul Efrem cel Nou”, Protopopiatul Săveni, s-a desfășurat Festivalul de pricesne „Patimile și Învierea Domnului”, ediția a VI-a.
Pe o scenă amenajată în curtea așezământului parohial s-au prezentat și au cântat în costume tradiționale, grupurile vocale aparținând Parohiilor Adășeni, Avrămeni, Aurel Vlaicu, Flondora, Tudor Vladimirescu, Zahoreni precum și ATOR Zoițani.
Cu acest binecuvântat prilej, preotul paroh Alin Rățoi și-a exprimat bucuria de a găzdui această manifestare cultural-religioasă, apreciind colaborarea cu enoriașii și credincioșii care și-au arătat disponibilitatea de fi prezenți la activitate, remarcând de asemenea că interesul față de astfel de acțiuni a crescut anual. Totodată, a precizat că organizarea evenimentului a fost susținută de către voluntari din parohie, resursele proprii implicate fiind obținute din donațiile enoriașilor, scrie doxologia.ro.
În final, s-au adresat urări tuturor femeilor creștine prezente, cu prilejul Duminicii Mironosițelor.