Ferme agricole amendate cu 60.000 de lei de Garda de Mediu

 


Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoşani au efectuat un control în rîndul fermelor agricole în cursul săptămînii precedente care s-a soldat cu aplicarea două sancţiuni în valoare totală de 60.000 de lei. „Avînd în vedere că, în această perioadă comisarii Gărzii de Mediu verifică fermele care deţin culturi agricole precum şi executarea de lucrări de mecanizare şi chimizare a culturilor agricole cu respectarea bunelor practici, s-au întîlnit societăţi care deţin ferme cu suprafeţe mari care nu au autorizaţie de mediu”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani. În aceste condiţii, în urma verificărilor din cursul săptămînii precedente au fost aplicate două sancţiuni în valoare de 30.000 de lei fiecare pentru lipsa solicitării şi obţinerii autorizaţiei de mediu de funcţionare. De la începutul acestui an au fost verificate 4 ferme agricole precum şi o persoană individuală, persoanele fizice autorizate fiind considerate în prezent întreprinderi individuale. Verificările comisarilor în cadrul acestui domeniu de activitate vor fi continuate şi în perioada următoare.