Spiritele s-au încins puțin în debutul ședinței când Gheorghe Iavoreniuc a făcut ca sala să fie secerată de fremătare. Și astfel s-a produs inconștient o emulație masculină, în spirit de solidaritate cu demisionarul. S-a apăsat butonul de vot fără a se înțelege bine proiectul de hotărâre și s-a ajuns în situația în care să se respingă în cascadă niște intenții de normativ care să ducă în viața reală apă în casele unor botoșăneni care încă nu înțeleg pe propria piele, conceptul de civilizație.
Situația s-a reparat după o pauză de cinci minute în care mințile au fost eliberate de patimă. Și s-a votat în consecință.
Ovidiu Portariuc la final: ”
Mă bucură în primul rând faptul că în sfârșit au înțeles consilierii necesitatea votării și susținerii proiectelor pentru Botoșani, mă bucur că a trecut proiectul prin care în perioada următoare ne putem apuca de lucrări la rețele de apă și canal, sunt zeci de străzi care așteaptă intervenție pe această zonă și mii sau zeci de mii de botoșăneni care vor beneficia în perioada următoare de aceste minime condiții de civilizație. Asta e cea mai mare bucurie din ședința de astăzi, atât că am reușit să mai facem un pas înainte în ceea ce înseamnă infrastructură modernă în Botoșani”.
Și cam atât la capitolul bucurie. La cel privitor la plecarea lui
Gheorghe Iavorenciuc a făcut prea puține comentarii. A lăsat însă să se înțeleagă că altele ar fi motivele care l-au determinat pe cel care a făcut parte din lista Mișcării pentru Botoșani în 2012 să plece acasă. Nu jocurile de culise pentru construiri de majorități.
(G.E.)
CITEȘTE:
Iavorenciuc e istorie în CL : Demisie cu gândul la primar, mișmașuri cu majorități, saci de bani plus alte demisii