Printre multitudinea de evenimente ce au fost organizate în ziua în care Alina Gorghiu și Vasile Blaga au stat la Botoșani, a fost și o acțiune destinată femeilor. Organizată în sala Eminescu a Hotelului Rapsodia, a strâns laolaltă zeci de doamne liberale. Iar mesajul ce s-a dorit a fi transmis a fost acela că femeile încă sunt puține în viața publică, fie că vorbim de politică sau companii private.
”Cât de greu este pentru o femeie să răzbească într-o lume a bărbaților”. Totuși, în orice domeniu dar mai ales în politică, petele de culoare sunt evident reprezentantele sexului frumos, care într-adevăr încearcă să penetreze lumea dură a bărbaților. Și pentru că unul dintre cele mai mari partide din România este condus și de o femeie, Alina Gorghiu s-a gândit să inițieze o lege privitoare la cotele de gen și prin care, la alegerile locale și parlamentare, pe liste să se regăsească un procent de 30% doamne. Asta în condițiile în care în România, populația majoritară, în proporție de 52% este formată din femei.
Evenimentul care le-a adunat pe liberalele botoșănene care debordau de eleganță, a fost deschis la Sânziana Secrieru.
”Oameni foarte importanți pentru noi și pentru dv. de la care astăzi, să luați tot ce vă interesează atât pentru campanie, cât și pentru viitor, sunt oameni cu experiență, sunt oameni care pot fi un model bun” – Sânziana Secrieru, co-președinte OFL Botoșani.
Printre invitați s-au regăsit Lucia Varga, co-președinte OFL, deputatul Carmen Hărău, prim vicepreședinte OFL, secretarul general al OFL, Daniela Nicolescu, Dan Motreanu, secretar general, Radu Surugiu de la Neamț, europarlamentarul Mihai Țurcanu, deputatul Verginel Gireadă, cei doi co-președinți ai PNL Botoșani dar și deputatul Roxana Anușcă - Țurcanu, o prezență mai puțin activă în politică după ce soțul ei a renunțat la viața publică.
Alina Gorghiu a a vorbit în jur de 10 minute despre legea privind cotele de gen și a arătat că la acest moment procentul femeilor care fac politică este de doar 11%.
”Vreau să știți în primul rând un lucru, că sunteți foarte frumoase și foarte deștepte și, în general dacă bărbații erau ca noi, nu mai avem nevoie de lege privitoare la cotele de gen. Dar, mă rog, noi avem nevoie de această lege, ne-am asumat-o și ei și colegele mele parlamentar dar cel mai important detaliu, care trebuie să-l știm este că și bărbații și-au asumat să susțină această inițiativă legislativă pentru că astăzi printre noi, la nivel de vârf al PNL, inițiativa referitoare la cotele de gen este susținută și de co-președintele Vasile Blaga” - Alina Gorghiu, co-președinte PNL.
A luat cuvântul și ”misoginul politicii românești” care printre altele a arătat care este avantajul în a lucra cu o femeie, în detrimentul unui bărbat.
”Spuneam și la Iași, acum un an, o lună și o săptămână, Alina era aleasă co-președinte al PNL. Și spuneam că mă înțeleg foarte bine cu ea, poate mai bine decât m-aș fi înțekes cu un bărbat deși eu am o fire mai aspră uneori. Iată că împreună am reușit să salvăm foarte multe animozități și să producem acest PNL. Iată că o femeie tânără poate fi președintele celui mai puternic partid. Am simțit nevoia să vorbesc pentru că întotdeauna am fost misoginul politicii românești, e adevărat. Am greșit la un moment dat, dar vă reamintesc tuturor că în vechiul PNL, în biroul politic 40% erau femei” – Vasile Blaga, co-președinte PNL.
Iar un exemplu concludent a fost o aspirantă la funcția de primar de la Botoșani care a exemplificat ce înseamnă să faci politică într-o lume a bărbaților.
”În urma sondajelor realizate în comuna Văculești am fost desemnată ca și candidat la Primărie. În politică sunt relativ de o perioadă scurtă de timp, din martie 2013, când în urma alegerii în cadrul organizației PNL am fost aleasă președinta organizației locale. Nu sunt la prima candidatură la funcția de primar, în anul 2012, am candidat ca independent și cred eu că am obținut un procent bun, 15%. Atunci contracandidații mei la funcția de primar mi-au adus contraargumente faptul că femeie, și ce poate să facă o femeie ca primar? Spre surprinderea dlor m-am clasat pe locul 3 din 7 candidați, toți reprezentanți ai partidelor politice” – Lăcrămioara Gutău, candidat Primăria Văculești.
O întrebare din sală, venită din partea unei reprezentate a organizației PNL de la Bucecea a sunat cam așa: ”ce argumente ne puteți da ca să facem politică?”. Răspunsul a venit de la Alina Gorghiu: ”Cei care mă întreabă de ce ar veni alături de mine, le spun: dacă vă place ce este în jurul vostru, nu intrați în politică. Dar dacă nu vă place, haideți alături de mine, să schimbăm ceva. Acest lucru a funcționat beetooon până acum”. Răspunsul nu a mulțumit-o pe botoșăneanca de la Bucecea care a replicat că ar fi dorit să audă ceva gen ”beton armat”. Alina Gorghiu a afișat o mină surprinsă.
Un alt răspuns a venit însă de la deputatul Lucia Varga care a spus despre organizația femeilor de la Botoșani că este una dintre surprizele plăcute.
”Politica ne afectează pe toți. Dacă vrei o viață mai bună, trebuie să vrei o politică făcută altfel, o politică făcută cu oameni care simt, care cred, care se apleacă atunci când vede un om necăjit dar stă drept și demn atunci când se opune corupției” – Lucia Varga, copreședinte OFL.