Femeile vânător din Botoșani, aleargă după animale cu arma în mână pe câmpurile județului

Nu doar bărbații, ci și femeile practică vânătoarea, precum zeița Diana din mitologia romană. În Botoșani există șapte femei care s-au lăsat atrase de acest sport atât de controversat, considerat nobil pentru unii, crud pentru alții.

 

Vânează cu precădere păsări

Doamnele și-au făcut un hobby din a merge alături de soții lor să vâneze, cu succes chiar, în special specii de păsări, cum ar fi prepelițe, fazani și rațe, pe fondurile gestionate de asociațiile vânătorești din care fac parte.
Potrivit directorului Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS), Cosmin Humelnicu, femeile au același regim ca și bărbații, iar pentru a obține o autorizație individuală, trebuie să urmeze câțiva pași importanți.
Pentru început este necesară completarea unei cereri-tip la sediu AJVPS Botoșani la care se atașează o recomandare din partea unui vânător și depunerea unui cazier judiciar cu mențiunea: permis port armă sau permis de vânătoare.
Ulterior, timp de un an sau maxim doi, candidatul care dorește să obțină permisul permanent de vânătoare trebuie să participe la minim trei zile de vânătoare colectivă alături de vânători experimentați și de gonași.

Muncă multă pentru obținerea statutului de vânător

Două zile participă la gospodărirea fondului de vânătoare, depunere de hrană pentru animale și repararea hrănitoarelor defecte sau alte activități de acest gen.
Totodată, trebuie să asiste la un instructaj realizat de către personalul de specialitate din cadrul AJVPS Botoșani cu privire la limitele fondului de vânătoare și fauna existentă pe suprafața acelui fond. Pe lângă acestea, mai trebuie să participe la pregătirea tragerii cu arma, ce cuprinde o etapă teoretică și una practică.
Toate cele șapte botoșănence împătimite de vânătoare au trebuit ca, înainte de examen, să depună la dosar o fișă medicală, cazier și aviz psihologic, prin care să ateste că sunt apte, din punct de vedere medical, să dețină arme de foc. De asemenea, pentru promovarea examenului au trebuit să răspundă la minim 20 din cele 30 de întrebări din test.
Directorul AJVPS Botoșani nu vede în femeile vânător ceva ieșit din comun, el amintind de un proverb din bătrâni: ”Omul, înainte de a fi agricultor, a fost vânător.”