Femeie spulberată pe trecere de un cuplu care mergea la nuntă, a fost transportată în comă la spital  - VIDEO

Un accident cumplit a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul reședință.

 

S-a întâmplat în Zona Industrială, în fața Liceului „Alexandru Cel Bun”.

 

O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un VW. În urma impactului, femeia a ajuns în scuarul din zonă.  În VW se afla un cuplu care se pregătea să meargă la nunta.

 

La fața locului au ajuns cadrele medicale care i-au acordat primul ajutor. Femeia a fost transportată la Urgențe, în aceste moment fiind stabilă.

 

Ramona Guraliuc, medic șef UPU - SMURD

„Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru o pacientă cu vârstă și identitate necunoscută cu politraumatism sever secundar unui accident rutier. Pacienta a fost găsită într-o comă Glasgow 6 cu un traumatism cranio-cerebral important, traumatism toraco- abdominal, traumatism de membru superior pe partea stângă. În acest moment este în Serviciul de Urgență în curs de investigații și tratament de specialitate”
 

 

La fața locului au ajuns și polițiștii care au demarat cercetările specifice.