Femeie operată de doctorul care monta stimulatoare luate de la cadavre: ”Nu mai voiam să văd pe nimeni și nimic”

Sâmbătă, medicul cardiolog a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după o decizie a Tribunalului București.

 

Dan Tesloianu, medic la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a fost pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase de la cadavre.

 

Una dintre pacientele operate de Tesloianu a făcut o mărturie cutremurătoare. Aceasta a explicat că, din cauza intervenției, a acumulat foarte mult lichid la torace, la inimă și la plămâni.

 

„Din cauza intervenției, am avut foarte mult lichid adunat în torace, la inimă și la plămân. Am fost urcată, nici nu puteam urca scările. M-a urcat soțul meu cu sora mea și m-am recuperat foarte greu, a durat foarte mult să mă recuperez. Nu am stat mult în spital, la Argon, pentru că la Spiridon nu mai voiam să ajung și nu mai voiam să văd pe nimeni și nimic. M-am temut foarte mult pentru viața mea, pentru că am văzut multe cu ochii și vă imaginați, pe lângă suferința mea, câtă suferință a fost în familie”, a spus femeia, conform Antena 3.

 

Cum acționa Tesloianu

 

Potrivit anchetatorilor, doctorul Dan Tesloianu conducea o întreagă rețea. Pacienții ar fi fost trimiși la clinica sa privată. Acolo li se recomanda un medicament care le modifica ritmul cardiac, deși erau sănătoși. Ulterior, li se montau dispozitive medicale de la persoane decedate.

 

Mai mult decât atât, medicul ar fi prescris chiar și diagnostice false și le-ar fi recomandat pacienților săi un medicament care încetinea ritmul cardiac și astfel oamenii ajungeau în situația de a avea nevoie de acele stimulatoare cardiace.

 

Medicul ar fi pretins sume de bani cuprinse între 2000 și 3000 de euro pacienților pentru această intervenție de implantare a stimulatoarelor cardiace, mai scrie sursa citată.

 

Ceea ce nu știau oamenii era însă faptul că proveneau de la cadavre.