O botoșăneancă a fost preluată de ambulanță în stare extrem de gravă, după ce a fost spulberată de o mașină.
Unii dintre martori susțin că mai trăia, alții dimpotrivă, că probabil nu se va reuși salvarea ei.
Femeia a fost victima unui accident rutier petrecut în această seară pe strada Împărat Traian din municipiu. A fost lovită de un autoturism marca Audi A6 pe trecerea de pietoni fiind aruncată câțiva metri pe asfalt unde a rămas nemișcată într-o baltă de sânge. Impactul a fost atât de puternic încât încălțămintea dar și proteza dentară se aflau la câțiva metri distanță.
Se afla în stare extrem de gravă când a fost urcată în ambulanță.
La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de polițiști și jandarmi care au restricționat circulația pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Octav Onicescu și Lidl.
Șoferul vinovat este un tânăr care pe parcursul măsurătorilor criminaliștilor a stat în propria mașină. A fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. El ar fi declarat că nu a observat pietonul din cauza unui alt autoturism care era parcat într-o zonă interzisă și care lua din vizibilitatea participanților în trafic.
El va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Femeie lovită de mașină pe strada Împărat Traian
Publicată de Botosaneanul pe Duminică, 23 august 2020