Femeie din Botoșani cu fața și mâinile arse luată de salvare de acasă

Incident petrecut sâmbătă dimineața în casa unei botoșănence.

 

O femeie în vârstă de 43 de ani, din comuna Baluseni,  a suferit arsuri ușoare pe fata și mâini după ce mai multe bunuri din bucătăria de vara au luat foc de la un jar căzut din sobă.  

 

S-a întâmplat în aceasta dimineața.

 

Femeia a fost transportata la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Un echipaj al Detașamentului de Pompieri Botoșani, care executa misiuni de recunoastere in teren si activității de informare preventivă chiar în comuna Baluseni, a intervenit prompt și a stins incendiul înainte ca acesta sa se extindă la întreaga construcție, dar și celelalte clădiri din gospodărie.  

 

Au ars circa 15 metri pătrați din bucătăria de vara.  Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 3.500 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de 75.000 lei.