Cazurile în care furturile sunt comise ziua în amiaza mare sunt extrem de dese la Botoșani.
Ultima situație de acest gen a avut loc în cursul zilei de joi pe o stradă din municipiu. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr de 18 ani din municipiul Botoşani, acesta fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt.
Acesta a fost surprins în flagrant de către organele de poliţie la data de 27 septembrie 2018 în timp ce se afla pe strada Marchian şi încerca să sustragă un telefon mobil din buzunarul unei femei de 51 de ani. Totodată, în urma probatoriului administrat a rezultat faptul că tânărul a mai comis alte patru fapte de furt din buzunare şi două infracţiuni de tentativă de furt pe raza municipiului.
În prezent el se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Oamenii legii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.