Una dintre cele mai puternice femei din mediul de afaceri botoșănean a avut o serie de cuvinte la adresa modului în care decurg lucrurile în acest moment, în țara noastră.
Agnes Holcă este manager general la Rolana Tex, o companie cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro și recent a dobândit calitatea de secretar general adjunct al filialei judeţene a PNL Botoşani.
A fost prezentă la conferința de presă de la sediul PNL de astăzi, premergătoare mitingului anunțat pentru această după amiază.
Și și-a început discursul cu… amintiri.
”Până în 1989, mulți dintre noi cei care eram elevi, învățam despre societatea capitalistă așa: capitalismul se caracterizează printr-un loc foarte clar și anume că etse împărțit în două clase distincte: explotați și exploatatori. Iar exploatatorii nu fac altceva decât exploatează. Exploatarea omului este dogma care funcționa în capitalism”,
Agnes Holcă, secretar general adjunct al filialei judeţene a PNL Botoşani
În schimb, povestește ea, în socialism poporul o ducea nemaipoment.
Până în 2017.
„După 28 de ani de atunci, PSD prin diverse voci minunate, respectiv ministrul muncii și altele spune: Noi Guvernul PSD am făcut tot ce se poate pentru popor, am luat cele mai bune măsuri fiscale, juridice, pentru ca omul să trăiască bine. Este problema angajatorului dacă cumva salariul angajatului va scădea. Nu mai spunem exploatator, spunem angajator. Se întâmplă că toate aceste măsuri au dus, teoretic la o creștere de 2 lei la venitul angajatului”
Agnes Holcă, secretar general adjunct al filialei judeţene a PNL Botoşani
Agnes Holcă a subliniat și faptul că ROBOR în septembrie 2016 era 0,68 iar azi este 2 lei.
Ceea ce înseamnă că tinerii care au accesat credite la Prima Casă plătesc cu 100 de lei mai mult la ratele bancare.
„Percepția mea este așa. Tot ceea ce face PSD-ul nu este nici pentru cetățean, nu este nici pentru ca România să meargă pe un drum corect, este doar ca să inducă în subliminalul fiecăruia dintre noi o stare conflictuală, ceea ce se rezumă la dezbină și condu iar eu, în România asta nu vreau să mai trăiesc. Nu vreau, m-am săturat. Eu am trăit până în 1989, trăiesc și acum. Nu vreau să mai trăiesc ca în 89, nu vreau să trăiască așa copilul și nepoții mei, nu vreau. Haideți să facem ceva”,
Agnes Holcă, secretar general adjunct al filialei judeţene a PNL Botoşani
Femeia de afaceri se va regăsi printre protestatarii care vor ieși astăzi în stradă.