Federovici și Șoptică, pace politică de aproape 3 milioane de euro pe la spatele prefectului Dan Nechifor – VIDEO / DOCUMENT

Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, s-a întâlnit cu președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, pentru a găsi soluții la o problemă care afectează întreg județul. Dincolo de putere sau opoziție, cei doi lideri botoșăneni au lăsat deoparte patimile și s-au așezat la masa negocierilor, așa cum de altfel așteaptă de la ei cetățenii care i-au votat.

 

23 martie 2021

 

În ședință de CJ a fost adoptată Hotărârea nr. 64 privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, pe anul 2021.

 

31 martie 2021

 

La Tribunalul Botoșani – secția de contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat dosarul cu numărul 1080/40/2021, prin care Prefectura, prin prefectul Dan Nechifor, a solicitat anularea Hotărârii de CJ.

 

7 mai 2021

 

Tribunalul Botoșani respinge ca nefondată acțiunea prefectului

 

10 iunie 2021

 

Prefectul Dan Nechifor promovează recurs la Curtea de Apel Suceava, termenul stabilit de această instanță pentru soluționarea cauzei fiind 8 NOIEMBRIE 2021.

 

Primăriile la un pas să rămână fără banii pentru drumuri și deszăpezire

 

Ceea ce înseamnă că este puțin probabil ca primăriile județului - PNL, PSD și celelalte formațiuni - să mai poată cheltui sumele repartizate. Afectată de acest demers al prefectului este și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP), care urma să primească o sumă de 9 milioane de lei.

 

Totalul repartizat prin hotărârea atacată a fost de 13,2 milioane lei, din care 4,1 milioane pentru unitățile administrativ-teritoriale, iar diferența către DJDP. Prin pierderea acestor bani, care sunt blocați în Trezorerie, ar putea fi afectată inclusiv activitatea de deszăpezire pe drumurile județene.

 

Cîțu pus în încurcătură de mișcarea prefectului 

 

Doina Federovici a ieșit public, înainte de vizita premierului Florin Cîțu la Botoșani pentru prezentarea moțiunii de candidat la președinția PNL, și a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că județul Botoșani ar putea rămâne fără acești aproape 3 milioane de euro.

 

Întrebat despre demersul reprezentantului Guvernului său în teritoriu, premierul a fost pus în dificultate de situația creată la Botoșani.

 

„Pot să vă spun doar că, în ceea ce privește investițiile din România, am aprobat săptămâna trecută o ordonanță care modifică termenele pentru achizițiile publice, le reduce. Tocmai pentru aceste situații de contestații”, a răspuns sâmbătă, Florin Cîțu.

 

S-a insistat pe faptul că, totuși, această contestație a fost depusă în instanță de prefect. Florin Cîțu: „Am alocat resurse la începutul anului 400 de milioane pentru drumuri, mai alocăm 280 de milioane acum. Ce se întâmplă în teritoriu sau cum iau deciziile până la urmă nu este de... Așteptăm să vedem care este soluția...”.

 

Costel Șoptică a căutat-o pe Doina Federovici 

 

La scurt timp după vizită, președintele PNL, Costel Șoptică, a inițiat o discuție cu președintele CJ, Doina Federovici. Și s-a ajuns la un consens pentru binele județului și pentru a se repara din răul făcut prin blocarea banilor pentru drumuri.

 

„Azi (joi, 2 septembrie 2021, nota red.) se face o ședință la CJ în care o să fim și noi de acord, nu din alte motive, ci pentru ca banii aceia de la drumuri să aibă timp să-i cheltuiască. Am avut o discuție luni și cu dna Federovici pe care am inițiat-o eu. Prefectul nu poate să-și mai retragă plângerea. Ea face o modificare prin care mută 45.000 de lei de la un pesedist sau de la Municipiul Botoșani îi mută la DJDP și reintroduce pe ordinea de zi proiectul cu repartizarea sumelor”,

Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

 

 

 

Liderul liberal a dat de înțeles că vor vota acest proiect inclusiv consilierii județeni PNL pentru ca sumele să poată ajunge la primării.

 

„Consilierii prezenți vor vota pentru, tocmai în ideea deblocării sumelor, chiar dacă primarii PNL au fost vitregiți. Acum nu ascund faptul că la noua rectificare, județul Botoșani primește 9 milioane, dar ar putea fi 11 milioane, nu știu exact câți vor fi. Pe ideea că erau 9 milioane am negociat să primim noi, primarii PNL, în jur de 3 milioane, urmând ca diferența să meargă la DJDP pentru iarnă și primarii PSD să primească doar 2 milioane”,

spunea ieri Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

 

Ședință de urgență la CJ

 

Ședința extraordinară de CJ pentru revocarea hotărârii care a fost contestată de prefectul Dan Nechifor a fost convocată pentru joi, 2 septembrie 2021, de la ora 15:00.

 

Repartizarea sumelor pentru drumurile județene și comunale arată astfel:

 

 

„Am repus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre prin care am alocat sumele pentru drumuri și dăm o nouă hotărâre și rectificăm în același timp și bugetul. Se ia o sumă de 45.000 de lei de la Primăria municipiului Botoșani și merge la DJDP. Nu putem pierde banii aceștia, hai să fim serioși. Și atât timp cât mai ține vremea bună noi trebuie să maximizăm tot ceea ce ne-am propus la începutul anului. Dacă nu, dăm banii înapoi. Asta era întrebarea: nu ai bani la buget și îți trebuie banii ăștia? Și atunci am operat o modificare mică și purcedem la treabă”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

 

 Înainte de vot, Viorel Iliuță a transmis faptul că aleșii județeni de la PNL sunt conștienți de faptul că nu există vreo garanție pentru ca termenele din instanță să fie finalizate în timp util, pentru ca banii să nu se piardă.

 

„Știm și suntem perfect conștienți că sunt probleme cu starea drumurilor, atât la nivelul drumurilor județene, cât și al celor comunale. Banii alocați de hotărârea inițială, cât și în proiectul de hotărâre care ar putea să înlocuiască această hotărâre, nu sunt mulți. Dar ei pot rezolva o serie de probleme urgente la nivelul comunităților. Suntem pe deplin conștienți că este nevoie de bani pentru pregătirile pentru iarnă și mă refer aici la achizițiile de material antiderapant pentru încheierea contractelor subsecvente pentru activitățile de deszăpezire și mai știm că există riscul de pierdere a banilor până la sfârșitul anului dacă nu sunt cheltuiți”,

Viorel Iliuță, consilier județean PNL

 

Liberalul a dorit să primească asigurări că la următoarea rectificare bugetară, într-adevăr primarii liberali vor primi sume mai consistente.

 

Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

 

Ceea ce înseamnă că acțiunea prefectului Dan Nechifor, odată hotărârea revocată, a rămas fără temei.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store