Federovici aproape senator: 70% dintre voturi pe colegiu

 

Doina Federovici este aproape senator. În urma datelor centralizate din aproape 130 de secţii de votare din cele peste 150, Doina Federovici ar fi obţinut aproximativ 70 de puncte procentuale din voturile botoşănenilor.
Doina Federovici se află la sediul PSD unde primeşte numeroase felicitări atât prin telefon cât şi prin cei prezenţi. De asemenea, viitorul senator a primit cadou din partea staff-ului de campanie un tort personalizat, o coroniţă de „premiantă”, un buchet de trandafiri şi şampanie.
Mulţumim botoşănenilor pentru votul de încredere pe care ni l-au acordat astăzi, aşa cum Guvernul Victor Ponta s-a ţinut de promisiuni şi noi candidaţii USL din Botoşani vrem să-i asigurăm pe toţi botoşănenii că ne vom respecta toate angajamentele pe care ni le-am asumat în această campanie electorală.
Începând de luni când se vor anunţa oficial rezultatele de către BEC vom sta la dispoziţia botoşănenilor pentru a le reprezenta interesele. Vreau să îi asigur pe toţi botoşănenii că mă voi lupta în Parlamentul României pentru a le asigura o viaţă mai bună şi pentru a nu se mai petrece suferinţele pe care românii le-au avut de îndurat sub guvernarea PDL. În urma numărării voturilor aşteptăm şi la Botoşani să avem un rezultat similar celui de la nivel naţional”
, a spus Doina Federovici.
[[galerie-foto]]