Olimpiu Moruțan (18 ani) a fost din nou unul dintre cei mai buni jucători ai FC Botoșani în victoria, 2 - 0, cu Juventus București. Mijlocașul a reușit și un assist, după o acțiune personală de mare finețe.
La finalul partidei de la Ploiești, de pe ”Ilie Oană”, Helmuth Duckadam, președintele de imagine al roș-albaștrilor, a spus, prezent fiind în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1, că echipa sa nu a renunțat la talentatul mijlocaș.
”Pentru noi nu este o pistă închisă, nu am renunțat la el. Cred însă că este mai bine pentru el că a rămas momentan la Botoșani, pentru că joacă. La Steaua avea șanse puține, așa că este în folosul lui. Dacă va crește în valoare probabil că-l vom lua la iarnă sau la vară”, a spus fostul mare portar.
Oficialul vicecampioanei a mai specificat că Olimpiu Moruțan n-a ajuns în vară la FCSB din cauza banilor:
”A fost o problemă de preț, de procente, a fost prea scump, ce să mai vorbim”.
Inițial, Becali a fost de acord cu suma de bani, dar fără procentul dintr-un eventual transfer. În cele din urmă, nu s-a mai ajuns la nici o înțelegere.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL