FC Voluntari – FC Botoșani 2-0, arbitrii au PROTESTAT înaintea meciului - VIDEO

Vineri, de la ora 17.30, pe Stadionul ”Anghel Iordănescu”, FC Botoşani a întâlnit, în etapa a VII-a play-out-ul Super Ligii, pe FC Voluntari.

 

Protest al arbitrilor

 

Arbitrii delegați la meciul FC Voluntari - FC Botoșani au transmis, înainte de debutul partidei, un mesaj după derapajul lui Gigi Becali la adresa Iulianei Demetrescu. Astfel, centralul Andrei Moroiță și tușierii Bogdan Gheorghe și Alexandru Vodă au intrat pe teren cu tricouri pe care era scris mesajul ”Fără discriminare de gen”.

 

Ilfovenii deschid scorul

 

FC Voluntari a deschis scorul în min. 23, printr-un șut al lui Sigurjonsson, care preia balonul de la Nemec și înscrie în plasa lui Ducan.

 

Repriza a doua este marcată de ocaziile celor de la FC Voluntari. În min. 65, același  Sigurjonsson oferă o pasă în careu, însă preluarea lui Munteanu este destul de slabă și elevii lui Ciobotariu scapă fără gol.

 

În prelungirile meciului, min. 90+3, Ricardinho reușește să îi fure mingea lui Ducan și înscrie cu poarta goală.

 

Scor final: FC Voluntari – FC Botoșani 2-0