FC Botoșani a învins CS Mioveni în manșa tur a barajului de menținere/promovare în Liga 1. Partida s-a desfășurat în fața a mii de suporteri botoșăneni.
Mioveniul a început în forță meciul și a avut două șanse de gol prin Alexandru Stan.
De partea cealaltă, FC Botoșani nu a avut nicio ocazie clară în primele 20 de minute ale partidei. Jucătorii lui Bogdan Andone au căutat mai apoi poarta, de cele mai multe ori prin Florescu, însă argeșenii s-au apărat extrem de bine.
În minutul 41, FC Botoșani a suferit o pierdere importantă și anume Benzar a ieșit accidentat de pe teren, fiind înlocuit de Mitrov. Imediat după acest moment Miron a fost aproape de a marca printr-o lovitură de cap.
Jucătorii lui Schumacher sunt cei care reușesc să înscrie în prelungirile primei reprize, dar golul este anulat de VAR pentru ofsaid.
Scorul primei reprize: 0 – 0
Bogdan Andone a făcut trei modificări la pauză. Au intrat pe teren Mouaddib ( în locul lui Kaprof), Lopez ( l-a înlocuit pe Dican) și Petro ( în locul lui David.)
FC Botoșani a pus presiune la poarta lui Croitoru, iar prima mare ocazie a reprizei secunde i-a aparținut lui Florescu. În minutul 56, botoșănenii au cerut penalty pentru un henț în careu, însă arbitrul Feșnic nu a acordat nimic la respectiva fază.
Au mai urmat câteva faze periculoase cu Mailat în prim plan, însă mingea nu a intrat în poarta argeșenilor.
În minutul 70, Ofosu l-a înlocuit pe Mailat. Jocul echipei botoșănene a fost modest, iar minutul 81 argeșenii au o ocazie uriașă de gol prin Blănaru.
Șanse mari de gol a avut și Botoșaniul la finalul meciului, însă portarul oaspeților și-a făcut datoria.
Golul botoșănenilor a venit totuși în prelungiri, când Aldair a marcat spre bucuria a aproape 6.000 de suporteri aflați pe Stadionul Municipal.
Scor final: 1 - 0
Meciul retur se va juca peste o săptămână la Mioveni.