FC Botoşani și Universitatea Craiova s-au întâlnit sâmbătă seară pe Stadionul Municipal într-un meci care a contat pentru etapa a XXII – a din Superligă.
A fost o partidă de luptă, cu mai mulți jucători care și-au întâlnit foști coechipieri.
În startul confruntării Nistor a ratat o mare ocazie, trimițând slab, pe lângă poartă, o minge primită ideal din flanc.
Treptat, roș-alb-albaștrii, biciuiți de pe margine de Flavius Stoican, au pus stăpânire pe joc și în minutul 35 Mailat a deschis scorul după mai multe greșeli ale oaspeților în propriul 16.
După pauză, oltenii au insistat mai mult și cu trecerea timpului terenul a părut că se înclină în jumătatea moldovenilor. Au fost câteva ocazii, însă și botoșănenii au rămas periculoși, introdus pe parcurs Golofca a hărțuit apărarea oaspeților.
Scorul a rămas însă cel stabilit în minutul 35.
Înainte de fluierul de început al lui Radu Petrescu, Mihai Roman, rezervă care a intrat pe parcurs, a primit din partea președintelui Cătălin Anton un tricou cu numărul 300, totalul meciurilor jucate de mijlocaș pe prima scenă fotbalistică.
Antrenorul gazdelor a mizat pe;
Pap – Kupa, Sambeya, Șeroni, Țigănașu – Dican, Zabou (71 David), Ivanov (60 Florescu) – Dragu (60 Golofca), Alexandru Roman (78 Camara), Mailat (78 Mihai Roman) .