FC Botoșani a fost învinsă de Sepsi într-un meci ce a contat pentru etapa a 13 - a din Superligă.
FC Botoșani a început timid partida, iar în minutul 15 Benzar dă un autogol de zile mari. Zece minute mai târziu, același Benzar își mai repară din greșeală și înscrie de această dată în poarta lui Niczuly și astfel meciul este relansat.
Iar mai apoi ritmul a fost bun cu ocazii de gol la ambele porți. De la FC Botoșani, o șansă monumentală are Ilicic în minutul 30.
Au urmat câteva minute nebune de joc. Florescu atinge mingea cu mâna în propriul careu, arbitrul Sebastian Colțescu acordă penalty, iar Alimi o readuce pe Sepsi în avantaj în minutul 38.
Două minute mai târziu, Benzar este „secerat” în careul advers, iar arbitrul acordă de această dată lovitură de la 11 metri pentru jucătorii lui Dan Alexa. Florescu își ia revanșa și restabilește egalitatea.
Scorul primei reprize: 2 -2
Repriza secundă începe cum nu se poate mai rău pentru FC Botoșani, iar asta pentru că noul intrat Aganovic o readuce pe Sepsi în avantaj.
Ba mai mult decât atât, în minutul 65, jucătorii lui Liviu Ciobotariu înscriu din nou prin Alimi. În schimb, elevii lui Dan Alexa au cedat și nu au reușit să pună presiunea pe poarta covăsnenilor.
În aceste condiții, Sepsi înscrie din nou în minutul 85 prin Ion Gheorghe.
Scor final: 5-2
FC Botoșani rămâne fără victorie în actuala stagiune.
Echipele de start:
SEPSI:
Niczuly, Oroian, Kecskes, Ninaj, Ștefan, Alimi, Rodriguez, Ștefănescu, Matei, Damașcan, Debeljuh
FC BOTOȘANI:
Ducan, Benzar, Șeroni, Mutombo, Țigănașu, David, Petro, Florescu, Mouaddib, Ilicic, Pinson
(foto – digisport.ro)