Roș-alb-albaștrii au început noul sezon din Superligă cu Oțelul Galați luni, de la ora 18:30. Partida desfășurată pe Stadionul Municipal s-a terminat cu scorul de 2 - 3.
Oțelul Galați a marcat rapid, în minutul 7, prin Alex Pop, după un contraatac. De partea cealaltă, FC Botoșani a fost aproape să înscrie prin Adams Friday.
Același Adams Friday a adus egalarea în minutul 33. În ciuda vremii caniculare, a fost o repriză spectaculoasă între două echipe cu poftă de joc.
În minutul 47, Adams Friday a părăsit terenul de joc, fiind înlocuit cu Chapi Romano, iar David a fost schimbat cu Mitrov. Mailat a adus bucuria în tabăra botoșănenilor și a înscris în minutul 56.
2 – 1
Au urmat apoi momente dramatice pentru FC Botoșani. Jucătorii lui Dorinel Munteanu au egalat prin Zivulic, în minutul 65. Iar două minute mai târziu același fotbalist a marcat din nou și a adus Oțelul în avantaj.
În minutul 84, Bogdan Andone a fost eliminat după ce a protestat vehement întrucât arbitrul debutant Cristian Moldoveanu nu a acordat o lovitură liberă pentru FC Botoșani. Suporterii botoșăneni au strigat la unison „Hoții, hoții!”.
În primul minut din prelungiri, FC Botoșani a cerut penalty pentru un fault în careu asupra lui Lopez, însă în urma verificării VAR nu a fost acordat.
Au fost însă momente extrem de tensionate în cele 8 minute suplimentare, dar tabela a rămas neschimbată.
Scor final: 2 - 3
au fost la ora meciului dintre Botoșani și Oțelul Galați.
Bogdan Andone a început meciul cu următorul 11: Pap, Țigănașu, Celea, Miron, Petro, David, Aldair, Friday, Mouaddib, Mailat, Chică Roșă