FC Botoșani pe cale să transfere un mijlocaș care sezonul precedent a fost campion cu Farul

Valeriu Iftime urmează să transfere un fotbalist care are două titluri de campion al României.

 

FC Botoșani este foarte aproape să îl transfere pe Carlo Casap, fotbalist care are două titluri de campion al României în CV.

 

Mijlocașul cu profil ofensiv a rămas liber de contract, după ce nu și-a mai prelungit angajamentul cu Farul, echipa alături de care a câștigat campionatul în stagiunea trecută, scrie Digi Sport.

 

Fotbalistul este un produs al academiei lui Gheorghe Hagi, iar singura dată când a părăsit Constanța a fost între februarie și iunie 2022, atunci când a fost împrumutat la Concordia Chiajna.

 

Conform sursei citate, Carlo Casap va fi în cel mai scurt timp jucătorul celor de la FC Botoșani, după ce a avut o conversație pozitivă cu Dan Alexa. Mijlocașul va pleca sâmbătă seară spre Moldova și urmează să semneze cu ultima clasată din SuperLiga.

 

„Noi aveam un lot și credeam că este gata, însă venirea lui Dan Alexa ne-a pus puțin într-o paradigmă nouă. S-ar putea să mai aducem ceva. Ne trebuie un vârf, pentru că plecarea lui Roman II m-a lăsat descoperit. Obiectivul este să capaciteze echipa să joace fotbal și să ieșim din zona aceasta. Nu poți să spui că vrem să evităm retrogradarea, pentru că e ca și cum ai zice că vrei să mănânci dimineața. Toată lumea vrea asta. Nu pot stabili un obiectiv acum, dar vreau să vadă ce poate să facă din această echipă și ce poate scoate din ea. (n.r. despre situația lui Mihai Ciobanu) Vedem, e discutabil aici. El a avut atribuții de principal la prima echipă... Vedem, poate va lucra în continuare la Centrul de Copii și Juniori",

a spus Valeriu Iftime.