Echipa antrenată de Bogdan Andone rămâne în continuare pe ultimul loc din clasamentul Superligii.
FC Botoșani, ultima clasată din play-out, s-a despărțit de atacantul croat Miroslav Ilicic (25 de ani), adus în toamnă.
Titular până în februarie la echipa antrenată acum de Bogdan Andone, Ilicic nu a mai prins nici măcar lotul în ultimele etape și acum a semnat cu Podbeskidzie, din liga a doua poloneză, potrivit sport.ro.
Vârful croat avea un CV destul de bun înaintea transferului în Superligă, cu echipe ca HNK Rijeka, Slaven Belupo, NK Istra, NK Celje sau ND Gorica, din Croația și Slovenia.
La FC Botoșani, el a bifat 14 meciuri (12 ca titular), un gol și o pasă de gol în Superligă, plus alte două partide în
Cupa României, în scurta perioadă petrecută, având în vedere că a ajuns târziu, în septembrie, în plin campionat.
Ilicic a semnat cu polonezii de la Podbeskidzie un contract valabil până la sfârșitul sezonului actual.