FC Botoșani o ține-n într-un ghinion din 2011 – Amănuntul INTERESANT ce poate explica înfrângerea cu Dinamo

 Echipa botoșăneană a pierdut ieri, 14 februarie 2016, în primul meci al anului împotriva celor de la Dinamo. Eșecul poate fi explicat dacă ne uităm în confruntările anterioare disputate de FC Botoșani în prima etapă de după pauzele de iarnă din ultimii șase ani de zile.

 

O victorie în 6 meciuri

FC Botoșani are o singură victorie în ultimele șase meciuri și tot atâtea sezoane ce au marcat deschiderea anului!  Singura partidă din această serie, dar care a fost câștigată s-a petrecut în Liga a II a, atunci când jucătorii au învins în primul meci oficial al anului 2013 (pe 16 martie), la Suceava, cu scorul de 2-0.

Ghinionul a început în sezonul 2010-2011. Atunci, în primul meci al anului, pe 12 martie 2011, formația moldoveană a pierdut acasă cu Farul Constanța, scor 1-2.  În următorul sezon, primul meci din anul 2012, echipa a cedat în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, în deplasare, cu scorul de 1-2. 

Traseul din 2014 ne convine

A venit partida cu Suceava, cea din 2013, pe care au câștigat-o la două goluri diferență. În acel sezon FC Botoșani a promovat, însă de atunci nu s-a mai impus niciodată într-un prim meci al anului. A urmat o înfrângere cu Săgeata Năvodari, în 2014, în deplasare, cu scorul de 0 - 1, iar în primul meci din 2015 botoșănenii au făcut egal, tot în deplasare, cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1. Acum a venit o nouă înfrângere, tot în deplasare, cu Dinamo, scor 0 - 1.

Să sperăm că echipa va continua traseul pe care l-a avut în 2014, deoarece după eșecul cu Săgeata au urmat patru victorii în serie, cu Brașov, Timișoara, Viitorul și Vaslui.