FC Botoşani face pressing la ex-golgeterul României

 

Catalin CursaruConducerea tehnică a FC Botoşani şi-a stabilit deja ţintele pentru perioada de transferuri din iarnă. Antrenorul Cristian Popovici doreşte să îi aducă la echipă pe Cătălin Cursaru, fost golgeter al României în sezonul 2001 – 2002, cu care tehnicianul a fost coechipier, dar pe care l-a şi pregătit. Acesta a jucat ultima dată la Tricolorul Breaza, însă nu a evoluat decît în cîteva partide, după care a fost nevoit să plece. „S-a făcut o reducere de buget şi s-a renunţat la jucătorii cu contracte mai mari”, a spus Popovici despre situaţia lui Cursaru, despre care a adăugat că este „un băiat foarte bun”. În cazul în care nu va reuşi să îl aducă pe Cursaru, Popovici s-ar mulţumi şi cu Boghian, atacntul care în returul trecut a evoluat la FC Botoşani, însă mai mult pe finaluri de meci, marcînd un gol în campionat. Acum el evoluează în liga a treia la Laminorul Roman, unde este golgeterul echipei. Gabriel VasvariÎncearcă „repatrierea” lui Vaşvari Altă ţintă a tehnicianului este  fundaşul Daniel David, care a evoluat la FCM Bacău şi pe care, de asemenea, Cristian Popovici l-a pregătit. Acesta se află la Oţelul Galaţi, unde însă Dorinel Munteanu nu îl utilizează. Acesta deocamdată nu a dat un răspuns. „El speră să se transfere la o echipă din prima ligă”, a explicat antrenorul roş-alb-albaştrilor. Tehnicianul FC Botoşani îşi doreşte şi un mijlocaş central şi, surpriză, este vorba de Gabriel Vaşvari, cel care a părăsit echipa după ce şi-a cerut restanţele financiare. Acum acesta este golgeter la Zalău, în liga a treia. „Le-am spus celor de aici că au greşit cînd au renunţat la el”, a declarat Popovici. Potrivit acestuia, ar fi vorba în general de jucători care ar deveni liber de contract şi care ar putea fi aduşi fără eforturi financiare extraordinare.