FC Botoșani, egal spectaculos cu FCSB în primul meci din play-off - VIDEO & GALERIE FOTO

S-a jucat fotbal pe Municipal! FC Botoșani a întâlnit vicecampioana FCSB într-o partidă spectacol pentru cei aproximativ 5.000 de suporteri care au mers pe stadio.

 

Încă din debutul primei reprize suporterii s-au conectat la joc. Tribunele au izbucnit în minutul 5, când unul senzaționalul atacant, Marko Dugandzic a reluat spectaculos cu capul din fața porții, după o pasă de la Rodriguez, în urma unei faze fixe, 1 - 0.

 

Dacă pe banca celor de la FCSB s-a făcut liniște, speranțele au reapărut pentru oaspeți șapte minute mai târziu. În minutul 12, Dennis Man a șutat puternic din colțul careului de 16 metri și a reușit un gol spectaculos.

 

Meciul a decurs mai temperat după egalitate, însă în minutele de prelungiri, FCSB a trecut la conducere prin Darius Olaru care a marcat fără probleme după ce a fost angajat singur cu portarul, 1 - 2. Cu foarte puțin timp înainte Petre a intrat în cursă pentru ratarea sezonului după ce a tras pe lângă poarta goală, din careul mic.

 

Jucătorii lui Vintilă au intrat la vestiare în avantaj. În repriza a doua însă, al patrulea gol al partidei avea să vină tot de la Marko Dugandzic. Keyta a șutat din colțul careului, Bălgrădean a respins, dar mingea a ajuns la Dugandzic care a înscris fără emoții!

 

Imediat după ce a înscris cel de-al doilea gol, croatul a cerut schimbarea, părând accidentat.

 

Este pentru prima dată de la promovarea în Liga 1 când FC Botoșani nu pierde acasă cu FCSB.

 

Iată echipele:

 

FC Botoșani: Hankic – Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – Papa, Rodriguez, Carlone (46 Florescu) – Ashkovski (92 Patache), Dugandzic (53 Holzmann), Keyta.

 

Antrenor: Marius Croitoru

 

FCSB: Bălgrădean – Crețu, Miron, Nedelcu, Panțîru (90 Popa) – Olaru, Popescu, Tănase – Man, Petre (46 Oaidă), Coman

 

Antrenor: Bogdan Vintilă

 

Click pentru VIDEO